Home Reportaj Jucăriile „de mână” ar trebui să ia locul „chinezismelor”

Jucăriile „de mână” ar trebui să ia locul „chinezismelor”

DISTRIBUIŢI

În piețe, măsuțele special amenajate "gem" de jucării, în timp ce în rafturile din supermarketuri păpușile, trenulețele, ursuleții din pluși își așteaptă cumpărătorii. Venirea lui Moș Crăciun îi obligă pe părinți să scoată din buzunar mai mulți sau mai puțini bani, după posibilități, astfel încât copilul să găsească sub brad cel puțin un cadou. Numai că puțini sunt părinții care se gândesc că pot face prichindeilor daruri deosebite. Jucării confecționate manual care, de cele mai multe ori, se vând la târgurile organizate de muzeele naționale. Maria Zapca, din localitatea maramureșeană Săpânța, vine la București cu păpușile sale ori de câte ori în preajma sărbătorilor de iarnă au loc asemenea târguri. Păpușile Mariei sunt îmbrăcate tradițional. De pe cap nu le lipsește basmaua sau pălăria de paie, iar din picioare – opincile. "Sunt păpuși mici din plastic pe care le cumpăr îmbrăcate cu fel de fel de rochițe. Le dezbrac și le pun haine tradiționale de Săpânța. Opincile acestea așa micuțe le iau de la o bătrânică din Bistrița-Năsăud. Șorțulețele sunt țesute de mine, iar cămășile le cos așa cum se face pe Valea Izei. Cămășile de acolo sunt mai ușor de cusut decât cămășile de Săpânța", spune maramureșeanca. O păpușă îmbrăcată tradițional costă 60 de lei, însă "se poate juca și copilul cu ea, dar poate fi ținută și în vitrină". Maria Zapca confecționează și trăistuțe în care copiii pot pune covrigii și merele primite la colindat: "Trăistuțele sunt țesute la război, mânerul este împletit și cusut cu mâna. Una costă 15 lei". Și Doina Nistor din Brașov se poate lăuda cu păpușile sale: "Sunt din cârpă și umplute cu lână. Fața le-o pictez…". Doina povestește că întotdeauna încearcă să le dea "un aer vesel, plin de viață, în ton cu îmbrăcămintea tradițională". Aceasta cumpără, din diverse zone ale țării,  costume populare, "le sacrifică", după care coase bucățelele astfel obținute pe măsura păpușilor. Doina confecționează și păpușele pe care le poți pune pe un deget. Obiectele care ies din mâinile sale se vând cu prețuri cuprinse între 10 și 70 de lei.
Și jucăriile din lemn ar putea fi un cadou minunat pentru copii, acum de Sărbători. Bedu Zoltan, din județul Harghita, este, însă, necăjit că așa-numitele chinezisme se vând mult mai bine decât cele lucrate manual, din lemn. "Și aceste jucării sunt funcționale. Din lemn de fag, brad, plop, confecționez excavator care se mișcă, călăreț pe cal, numărătoare, dulăpior ale cărui uși se deschid și se închid, Moș Crăciun care taie lemne", spune Bedu Zoltan. Jucăriile sale costă între 5 și 150 de lei bucata. El le recomandă părinților să lase măcar acum, de Crăciun, "chinezismele" și să le cumpere copiilor "un cadou deosebit, lucrat manual".

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.