Home Turism Echipa SIVECO Romania a sărbătorit, alături de prieteni, succesele din 2008

Echipa SIVECO Romania a sărbătorit, alături de prieteni, succesele din 2008

DISTRIBUIŢI

Actori, muzicieni, dansatori, colindători au fost alături de echipa SIVECO Romania la Ateneul Român, într-un spectacol de excepție

Sărbătoarea de sfârșit de an a companiei SIVECO Romania, desfășurată la Ateneul Român, a avut toate ingredientele unui eveniment de calitate: o locație de excepție, muzică bună, invitați de suflet.
"Am avut un an bun cu proiecte complexe în zona sănătății, educației, agriculturii, pe care le-am dezvoltat atât în țară, cât și în zone din Europa Centrală și de Sud-Est, Orientul Apropiat și Mijlociu, CIS și nordul Africii. Vom continua și în 2009 să dezvoltăm proiecte importante pentru companii, dar și pentru oameni, implicându-ne în proiecte din zona de responsabilitate socială, dovedind astfel misiunea de companie – cetățean, interesată nu numai de dezvoltarea economică, ci și în cea socială și culturală a comunității din care facem parte", a spus Irina Socol, Președinte și Director General al SIVECO Romania, mulțumind partenerilor, beneficiarilor și echipei care numără astăzi peste 850 de specialiști.
Tradiționalul moment de colinde care a marcat deschiderea serii a fost susținut de un grup de copii de la școala din Jilavele, județul Ialomița, care au încântat audiența prin entuziasmul, naturalețea și autenticitatea programului susținut. Școala din Jilavele beneficiază de suportul organizației non-guvernamentale World Vision, un partener tradițional al SIVECO Romania în proiecte educaționale cu componenta de responsabilitate socială. De altfel, cu această ocazie, numeroși membri ai echipei SIVECO Romania au decis să adere la programul World Vision "Și eu vreau în clasa a noua", destinat susținerii directe, personalizate a copiilor proveniți din familii defavorizate din mediul rural, care vor putea astfel să-și continue studiile liceale.
Ca în fiecare an, din 2003 încoace, în preajma Sărbătorii de Crăciun SIVECO Romania a acordat "Premiul de simpatie" pentru un cuplu de personalități din lumea teatrului.
În acest an, distincția a fost oferită familiei formate din Marina Constantinescu, critic de teatru, și Mircea Rusu, actor.
"La început, puțini au crezut că este posibilă o relație între un critic și un actor. Au trecut 11 ani și suntem uniți de aceeași pasiune, iar băiatul nostru, Luca, ne învață în fiecare zi să ne bucurăm de lucrurile simple din jurul nostru, de oamenii de valoare care ne înconjoară", a spus Marina Constantinescu.
În semn de prețuire față de cuplul câștigător din acest an, premianții din anii precedenți, personalități remarcabile ale scenei românești – Carmen Stănescu și Damian Crâșmaru, Ilinca Tomoroveanu și Traian Stănescu, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, Aura Corbeanu, Ion Caramitru – au onorat cu distinsa lor prezență echipa SIVECO Romania.
"Această întâlnire a teatrului cu lumea softului dovedește că unde este performanță nu există bariere. Ne unește pasiunea pentru performanță, dedicația pentru autodepășire, perseverența în a lumina viața oamenilor ", a spus actorul Vlad Rădescu, amfitrionul serii.
Bucuria unui moment artistic de excepție oferit de maestrul Nicolae Licareț, soprana Irina Iordăchescu și saxofonistul Adrian Petrescu, formația camerală Romanian Brass, dirijată de Adrian Petrescu a fost completată de fragmente din spectacolul "Un tango Mas", avându-i ca protagoniști pe dansatorii Răzvan Mazilu și Monica Petrică.
"Privim cu optimism spre 2009 pentru că avem proiecte ambițioase pe care dorim să le dezvoltăm împreună cu echipa noastră. Avem acum 850 de specialiști care au un interes comun: crearea de produse informatice care să contribuie în mod direct și vizibil la dezvoltarea companiilor. Numai cu oameni motivați și pasionați de ceea ce fac te poți gândi la succes", a spus Irina Socol, Președinte și Director general al SIVECO Romania.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.