Home Actualitate De șase ori mai mulți migranți au ajuns în centrul din Galați...

De șase ori mai mulți migranți au ajuns în centrul din Galați în primele opt luni din acest an față de 2016

DISTRIBUIŢI

420 de persoane au ajuns, în primele opt luni ale acestui an, la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil (CRPCSA) din Galați. Anul trecut doar 69 de migranți au fost cazate în aceeași perioadă de șase ori mai puțin, a anunțat marți directorul instituției, Paul Burghelea, în cadrul unei informări prezentate în Comisia de Dialog Social a Prefecturii Galați.

La CRPCSA Galați au fost depuse 444 de cereri de azil de migranți provenind din Irak (213), Siria (189) și Pakistan (24).

„Numărul cererilor de azil înregistrate la nivelul centrului a crescut cu 331 anul acesta față de anul trecut pe fondul intensificării afluxului de imigranți înregistrat la frontiera de sud-vest, cu Serbia, precum și a intrărilor recente pe Marea Neagră”, a precizat Burghelea.

Gradul de ocupare în centrul gălățean este de 85%, din totalul de 200 de locuri fiind ocupate 191. Dintre aceste persoane 133 sunt solicitante de azil, 45 cu statut de refugiat și 13 beneficiare de protecție subsidiară.

Centrul este poziţionat geografic la 25 Km de frontiera cu Moldova şi a fost înfiinţat în anul 2002 în municipiul Galaţi. Unitatea este compusă din 3 corpuri de clădire, fiecare având o destinaţie specifică (spaţii administrative, dormitoare sau club), cu suprafaţa totală construită de 1.348,00 mp şi dispuse într-o curte cu suprafaţa totală de 28.000,00 mp. Clădirea cu destinaţia spaţii de dormit poate acomoda 200 de solicitanţi de azil şi persoane cu o formă de protecţie în 40 de dormitoare cu 4-10 paturi. Totodată, acest imobil este destinat şi cazării solicitanţilor de azil care sunt supuşi măsurilor restrictive, fiind asigurată cazarea a 30 de persoane în spaţii închise special amenajate.

Aria de competenţă a centrului include judeţele: Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Brăila, Tulcea, Constanţa.

Cele șase azile pentru refugiați din România sunt pline, peste 3000 de persoane solicitând doar în 2017 o formă de protecţie statului român, cei mai mulţi fiind din Siria şi Afganistan. Autoritățile au decis să plătească chiar și locuri de cazare în Satul de Vacanță din Mamaia. Peste 500 de refugiați au venit ilegal în țara noastră doar începând cu 15 august pe Marea Neagră. România a fost deja avertizată de FRONTEX să se aștepte la o invazie a migranților staționați în Turcia pe mare iar autoritățile au decis pentru a crea alte 1.700 de locuri să transforme curțile a trei azile de refugiați în tabere. E vorba de azilele din Timișoara, Rădăuți și Galați.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.