Ieri, avocata familiei Dragnea dar și a fostului președinte al Consiliului Județean, Adrian Gâdea, pus sub acuzare în dosarul Belina a anunțat că la Consiliul Județean Teleorman au loc percheziții, sugerând că acestea ar viza documente în legătură cu lacul. Surse locale susțin însă că această percheziție nu a vizat lacul Belina deși cei doi polițiști care s-au prezentat ieri dimineață la sediul CJ Teleorman au prezentat o ordonanță emisă de un procuror DNA și nu un mandat de percheziție emis de un judecător, ceea ce înseamnă că mai există un dosar penal pentru fapte de corupție comise la Consiliul Județean Teleorman sau că în dosarul Belina s-au extins cercetările și asupra altor fapte.
Președintele administrației județene, Dănuț Cristescu a declarat pentru Agerpres că „Procedura s-a încheiat la ora 3,00 în această dimineață. Au mai cedat angajați din cei 30 rămași inițial. Până la final au rămas zece. Acum, avem noi sarcină să trimitem restul documentelor”, a declarat, pentru AGERPRES, șeful CJ Teleorman.
Liviu Dragnea a fost președinte al Consiliului Județean între anii 2000 și 2012.