Home Actualitate Fostul deputat Cristian Rizea, condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare

Fostul deputat Cristian Rizea, condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare

DISTRIBUIŢI

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani și 8 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Cristian Rizea a primit 3 ani pentru spălare de bani, 3 ani pentru trafic de influență și 2 ani pentru infracțiunea de influențare a declarațiilor. Pedepsele au fost contopite și la condamnarea cea mai grea de 3 ani a fost adăugat un spor de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca el să execute, în final, 4 ani și 8 luni închisoare.

În același dosar, Lucian Colțea, cetățean american, a primit o condamnare de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și spălare de bani în formă continuată.

Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 300.000 de euro de la Cristian Rizea, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

DNA a anunțat în 22 martie 2016 că:

„RIZEA CRISTIAN, deputat în Parlamentul României (sub control judiciar), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani în formă continuată (două acte materiale) și influențarea declarațiilor (două fapte),

COLȚEA LUCIAN, cetățean american (în stare de arest la domiciliu), pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și spălare de bani în formă continuată (două acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorități.
Potrivit înțelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorități, astfel încât o persoană din familia lui Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv ca omul de afaceri să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv.
În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.”, a anunțat DNA.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.