Astăzi procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a urmăririi penale față de suspecta MORARU IORGA MIHAIELA, la data faptelor și în prezent procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru infracțiunile de :
– favorizarea făptuitorului;
– fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).
Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat:
În condițiile în care față de un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul D.I.I.C.O.T., au fost emise mandatul european de arestare și cererea de dare în urmărire internațională, suspecta Moraru Iorga Mihaiela, la rugămintea expresă a acestuia, l-a ajutat, cu intenție directă, prin acte comisive și omisive, în scopul îngreunării cercetărilor și tragerea lui la răspundere penală.
Menționăm că, în cauza aflată la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, persoana respectivă era cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, instigare la spălare a banilor.
Concret, în perioada 2015 – iunie 2017, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările și tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate în dosarul anterior menționat, a ajutat-o pe aceasta, cu intenție directă, prin aceea că:
– a purtat discuții informale, în afara cadrului legal, cu persoana urmărită internațional și a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându-o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare,
– a purtat discuții informale cu intermediari ai aceleiași persoane, în biroul său din sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată,
– a efectuat unele activități de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, legal învestiți cu exercitarea acțiunii penale împotriva persoanei respective,
– a solicitat efectuarea unor demersuri de identificare și, ulterior, de preluare nelegală spre soluționare, a unui dosar înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare, că instrumentează o cauză mai veche și care privește aceleași fapte.
După preluarea cauzei privind acea persoană, suspecta Moraru Iorga Mihaiela:
– a dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile și fiscale cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracțională a persoanei protejate,
– nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experții desemnați. Mai mult, suspecta a invocat în cuprinsul a patru ordonanțe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condițiile în care acest raport de expertiză fusese întocmit, depus la suspecta la data de 17 octombrie 2016 și chiar aceasta dispusese prin ordonanță stabilirea cuantumului onorariului final și achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcției Naționale Anticorupție).