După ce i-au fost demascate minciunile, Olguța Vasilescu a transmis un comunicat prin care anunță că e adevărat că unele salarii scad de la 1 ianuarie 2018 dar motivează că e din cauză că s-a stabilit ca niciun bugetar să nu aibă salariul mai mare decât președintele al cărui salariu brut este de 12*1900 de lei, rezultând un net de 2866 de EURO.
Vă prezentăm integral comunicatul Ministerului Muncii: „Precizări referitoare la efectele aplicării Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a început să producă efecte din data de 1 iulie 2017.
Scopul actului normativ a fost echilibrarea sistemului bugetar de salarizare, deoarece existau disfuncționalități majore, în sensul că pentru aceleași funcții și atribuții, funcționarii din instituțiile statului aveau salarii diferite.
Spre exemplu:
– un director executiv gradul II, la APIA avea un salariu brut de 12.371 lei;
– un director executiv, grad II, la Garda de Mediu avea un salariu brut de 4.172 lei.
Alt exemplu:
– un consilier ministru la Ministerul Muncii avea un salariu brut de 6.700 lei;
– un consilier ministru la Ministerul Sănătății avea un salariu brut de 12.000 lei.
În același timp, raportul între cel mai mic salariu din sistemul bugetar și cel mai mare era de 1 la 18, mulți dintre bugetari având salarii mai mari decât președintele României. Prin Legea 153/2017 s-a consfințit ca cel mai mare salariu din sistemul bugetar să fie al președintelui României, iar raportul a devenit de 1 la 12. Din acest motiv s-a luat măsura ajustării tuturor salariilor care depășeau indemnizația președintelui României, în general a celor cu funcții de conducere.
O altă inechitate, care nu avea legătură cu indemnizațiile de conducere, era la nivelul salariilor IT-iștilor din diferite instituții.
De exemplu:
– un IT-ist la ANPIS avea un salariu brut de 4.019 lei;
– un IT-ist la ICCJ avea un salariu brut de 9.322 lei.
Prin urmare, măsura a fost și de ajustare, în sensul în care, în anul 2022, toți IT-iștii vor avea un salariu brut de 9.300 lei, ceea ce duce la o ușoară diminuare în cazul celui de la Justiție și la o creștere cu 67% în cazul celui de la ANPIS.
În anul 2022, tot sistemul de salarizare va fi complet echilibrat: cei aflați în baza de jos a piramidei salariale vor avea creșteri treptate, în unele cazuri duble față de nivelul lunii iunie 2017, cei de la jumătatea piramidei salariale vor avea creșteri mai mici sau vor stagna, iar pentru aproximativ 3% dintre bugetari s-au operat ajustări, astfel încât niciun bugetar să nu mai depășească președintele României, iar pentru muncă egală să fie salarii egale în toate cazurile.
De altfel, faptul că de la 1 ianuarie 2018 salariile foarte mari vor scădea a fost cunoscut încă din momentul dezbaterii Legii 153/2017 în Parlamentul României, în luna iunie 2017.
În ceea ce privește salariile grefierilor, MMJS a solicitat și primit de la Ministerul Justiției lista cu salariile în plată la categorii de personal din sistemul Justiției și a operat modificări salariale pentru grefieri între 23% și 91%, până în 2022, etapizat.
În ceea ce privește transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, întreg sistemul public beneficiază de o majorare de 25%, de la 1 ianuarie 2018, care acoperă procentul aferent contribuțiilor plătite de angajator, motiv pentru care nu există posibilitatea ca venitul net al vreunui angajat cu normă întreagă, din sistemul bugetar, să scadă, cu excepția celor 3% care au suferit ajustările salariale amintite.
În același timp, angajaților cu normă parțială din sistemul bugetar li se aplică efectele OUG referitoare la plata contribuțiilor la nivelul salariului minim pe economie, ceea ce duce la diminuări de venituri, motiv pentru care ministerele de resort vor lua măsuri pentru a li se constitui o normă întreagă.”
„Nici un bugetar nu va avea salariul mai mare decat presedintele”! Un principiu cretin; salariile nu se pot compara doar in cifre. Presedintele sta in casa pe banii statului, se plimba pe banii statului si el si nevasta si cate si mai cate avantaje. Functia de presedinte e mai mult reprezentativa decat utila si necesara, pe cand alti bugetari pot avea roluri la fel de pivotale daca nu si mai mult. Se compara mere cu pere.