Făcut deputat de tatăl său Mircea – fost președinte al Consiliului Județean Prahova – Vlad Cosma este aşteptat, marţi 13 februarie, la sediul DNA din Ploieşti unde este citat ca martor într-un nou dosar. Sora sa, și ea făcută deputată de tatăl său, a declarat pentru Realitatea TV că fratele său este plecat din țară și nu vine la audiere, cerând ca acesta să fie audiat prin videoconferință de la schi. Ambii sunt judecați pentru corupție, Vlad fiind și condamnat în primă instanță la 5 ani cu executare. Mircea Cosma este condamnat la 8 ani cu executare, apelul fiind în curs de judecare la ÎCCJ.
Întrebat dacă are informaţii cu privire la faptul că Vlad Cosma nu se află în ţară, Lucian Onea, procurorul şef al DNA Ploieşti a declarat, în timpul unei conferinţe de presă susţinută, luni, că “Nu am idee. Mâine este citat într-un dosar. Să vedem dacă se va prezenta”.
DNA a dat, luni 12 februarie, publicităţii un comunicat de presă în care informează că are în lucru un dosar de şantaj care vizează membrii familiei Cosma, dar şi apropiaţi ai acestora, dosarul este
TREBUIE FACUTA O COMISIE NATIONALA PENTRU AUDIEREA tarfelor, prostilor, hotilor, sfertodoctilor, impostorilor, retarzilor, CURVELOR care au facut si fac politica sau guverneaza tara de 28 de ani si mai ales audierea repetentilor natiunii precum DREAK-NEA si a pretinselor elite ORDINARE precum PROSTARICEANU NIMFOMANU pentru a arata lumii ca RO dupa 1989 a fost CAPTURATA DE HOTI, TRADATORI, DOBITOCI, MAFIOTI, PROSTITUATI(TE)……………………
Si din acea comisie cine sa faca parte? Imediat vor sari vechii si noi tovarasi de interese sau, odraslele acestora… ca si-n cazul de fata unde patrihotii/hotii sunt cinstiti la ei in tara…
Lupta de clasa-ntre gasti se ascute. Ca o erata: pentru cei care nu isi mai amintesc cine sint acesti „din tata-n fiu”, ar trebui mentionate si afacerile pe care le invirt… acesti tovarasi socialisti.