Stim ce spune o vorba buruienoasa despre politic, dar si aici sunt grade de comparatie. Interbelicul pare sa fi atins culmea cinismului si a cruzimii in politic, iar hitlerismul si bolsevismul apogeul Raului. Iar coliziunea dintre aceste doua extremisme a produs, intre altele, Pactul sovieto-german din 1939. „Timp de secole, interesul principal al SUA (vezi primul şi al doilea război mondial, războiul rece) a fost relaţia dintre Germania şi Rusia. Dacă aceste două ţări s-ar uni, ar reprezenta singura forţă care ne poate ameninţa. Trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla”, afirma si astazi, repetat, politologul George Friedman. Consolidarea legăturilor de parteneriat dintre Rusia şi Germania pot da un impuls dezvoltării ambelor state, dar o astfel de evoluţie a evenimentelor constituie o ameninţare pentru interesele Statelor Unite – declara el, in urma cu catva timp, pentru „Deutsche Wirtschafts Nachrichten”.Si asemenea declaratii sint facute dupa ce Statele Unite au avut de consemnat fapte spectaculoase, de mare impact, pentru securitatea si pozitia mondiala a Americii, cum au fost atacurile teroriste de la 11 septembrie sau explozia dezvoltarii economice a Chinei. Relatiile ruso-germane raman constant prioritatea internationala nr. 1 a Washimgtonului si – adauga cu o sinceritate nedisimulata acelasi – ori de cate ori cele doua mari puteri de dincoace de Atlantic se apropie, Statele Unite trebuie sa actioneze prompt pentru a dejuca miscarea. In sfarsit, mai spunea odata Friedman, « SUA nu sunt singura tara care incearca sa impiedice consolidarea cooperarii intre Berlin si Moscova » – si cita, in aceasta privinta, Polonia si Franta.
In aceeasi ordine de idei, istoricul si politologul roman Ioan C. Popa, remarca in recenta aparuta sa carte « Fata nevazuta a agresorului. Pactul Ribbentrop-Molotov si urmarile lui pentru Romania », faptul ca « mai ales din secolul al XIX-lea, Romania s-a aflat adesea la confluenta intereselor -germane, suportand nu de putine ori consecintele tragice ale intelegerilor sau, dimpotriva, ale coliziunilor care au marcat raporturile dintre cei doi protagonisti europeni ». Autorul roman constata si el, asemenea mai tuturor exegetilor straini care analizeaza relatiile ruso-germane in istorie, caracterul cu totul atipic, uneori pana la (aparent) paradox, al acestor relatii : « nu doar momente conjuncturale de cooperare sau, dimpotriva, de adversitate si violenta extrema pe care le-a cunoscut evolutia relatiilor celor doua tari si popoare, dar si surprinzatoare aspecte ce le determina sa se apropie si sa lucreze in comun la constructii geopolitice cu impact major si indelungat asupra destinelor Europei ori ale unor mari parti ale lumii ». Romania, aflata in proximitatea ambelor puteri continentale – dar una euroatlantica, iar cealalta eurasiatica – nu putea ramane, nici ea, inafara jocurilor ruso-germane. Iar in conciliabulele si compromisurile dintre cei mari, cei mai mici au fost folositi nu o data data ca maruntis, bonus, supliment sau compensatie. O exemplifica, prea clar, si intelegerile sovieto-germane din august 1939 incheiate cu mult dezbatutul (pana astazi) pact Ribbbentrop-Molotov. Un acord international mai straniu – si mai putin cunoscut – ca multe altele si care continua parca sa fie tinut si astazi cat mai ferit de cercetatori si marele public, la atata vreme dupa consumarea iar apoi si repudierea sa ( inclusiv, oficial, la Moscova), dar a carui urmare concreta se intalneste si azi, peste Prut, prin statul caruia deloc intamplator i se mai spune si Republica Molotov-Ribbentrop.
Autorul Ioan C. Popa onoreaza 100 de ani de la Romania, nu Mare, ci Fireasca, printr-o carte de referinta despre Pactul sovieto-german si ce a urmat. Aflam aici o trecere in revista a documentatiei adusa la zi pana in acest moment, caci documentatia in materie se dezvaluie mereu, putin cate putin, cu prudenta cu care se demineaza o zona periculoasa. Dar si o analiza obiectiva, deloc patimasa, care intregeste volumul, impreuna cu o adevarata antologie a documentelor de baza atingatoare de acest fapt istoric. Si totusi, nici autorul acestei carti – care intra cu drept de cetate in bibliografia obligatorie despre Basarabia – nu poate sa nu constate, asemenea istoricului occidental Roger Moorehouse, in cartea sa « Alianta Diavolilor » din 2014-2015, ca « ignoranta noastra despre acest subiect este surprinzatoare(…) pactul ramane necunoscut la scara mare ».
Dar pe cat de obturata este cunoasterea istoriei pactului, a pertractarilor si urzelilor sale, pe atat de evidente sunt consecintele sale activ incapatanate si azi, intre care cea mai absurda, mai nefireasca si mai nedreapta este Republica Molontrop.
Cartea istoricului si politologului Ioan C. Popa, riguros si la zi documentata, subtila si pertinenta in judecata, este strabatuta parca, de la un capat la altul al ei, de fiorul unei drame shakespeareane. Careia, insa, am vrea sa-i asezam, ca ultima replica, o alta spusa a marelui Will : « Totul e bine cand se termina cu bine ».
