Home Actualitate Rezultatele controlului Curții de Conturi la „Apele Române” pentru perioada 2014-2016

Rezultatele controlului Curții de Conturi la „Apele Române” pentru perioada 2014-2016

DISTRIBUIŢI

Curtea de Conturi a dat publicității rezultatele controlului privind întreținerea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, cu rol de apărare împotriva inundațiilor, pentru perioada 2014-2016. Vi le prezentăm în continuare:
Administrația Națională „Apele Române”(ANAR) este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, având ca scop cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, precum și administrarea infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor, funcționând pe bază de gestiune și autonomie economică, în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor. ANAR a fost înființată ca instituție publică în baza OUG nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române” prin preluarea, începând cu 20.09.2002, a activității și patrimoniului de la Administrația Națională „Apele Române”, care a funcționat ca regie autonomă. În perioada supusă verificării a funcționat sub coordonarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, conform HG nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, și a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, conform HG nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
În anul 2017, la această entitate s-a efectuat acțiunea de control tematic privind întreținerea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, cu rol de apărare împotriva inundațiilor,pentru perioada 2014-2016.
Observațiile Curții de Conturi
În urma verificărilor efectuate a rezultat că nu au fost respectate în toate cazurile prevederile legale referitoare la emiterea avizelor de gospodărire a apelor și la constituirea garanțiilor financiare pentru blocarea amplasamentului în cazul microhidrocentralelor construite în albia minoră a apelor proprietate publică a statului, aflate în administrarea ANAR. Consecințele negative ale acestei inacțiuni s-au văzut în cazul a două proiecte de construire a microhidrocentralelor, pentru care contractele de închiriere a albiei minore au fost reziliate la cererea administratorilor, dar nu au fost executate garanțiile financiare de blocare pentru amplasament în conformitate cu prevederile art. 6 din OMMP nr. 80/2011, valoarea acestora fiind de 100 mii euro.
A fost verificat modul de reflectare în evidența contabilă a elementelor patrimoniale și a operațiunilor derulate în cadrul activității specifice și s-au constatat erori, precum și bateri de la legislație privind:
•calcularea și înregistrarea amortizării în sumă de 26.644 mii lei pentru activele fixe aparținând domeniului public al statului.
În timpul controlului, eroarea a fost corectată;
•menținerea în soldul contului „Decontări din operațiuni în curs de clarificare”, la data de 31.12.2016, a sumei de 2.719 mii lei, a cărei componență nu a fost clarificată în termen de trei luni, așa cum au prevăzut Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2016, aprobate prin OMFP nr. 191/2017, în sold putând fi păstrate numai sumele ce se justifică în mod obiectiv;
•menținerea, în mod eronat, a unor creanțe în sumă de 168.265 mii lei în conturile de clienți cu termen de încasare sub și peste un an în condițiile în care ANAR și administrațiile bazinale de apă au deschis acțiuni în instanță, creanțele fiind mai vechi. Conținutul acestor drepturi impunea reflectarea lor în contul specific de clienți incerți sau în litigiu. Abaterea a fost înlăturată operativ prin reclasificarea clienților, situațiile financiare la data de 31.03.2017 reprezentând realitatea;
•scăderea, în anul 2015, din evidența contabilă a unor elemente de activ, în sumă de 1.047 mii lei, numai pe baza unor adrese de corespondență între Compartimentul juridic și cel economic, fără o decizie a directorului general, precedată de efectuarea unei analize de către o comisie de cercetare numită cu scopul de a stabili caracterul imputabil/neimputabil al acestor operațiuni. În timpul controlului a fost stornată operațiunea prin care această sumă fusese înregistrată nejustificat pe cheltuieli. În același mod s-a procedat și în cazul plății unor amenzi, în sumă de 163.311 mii lei, care au fost înregistrate direct pe cheltuieli, fără a se dispune aplicarea procedurilor administrative prevăzute în Codul muncii în vederea stabilirii eventualei răspunderi pentru paguba produsă;
•efectuarea de achiziții de carburant, în valoare de 1.028 mii lei, în perioada 2014-2016, fără ca entitatea să fi derulat o procedură de achiziție publică, conform prevederilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările
și completările ulterioare. În timpul controlului, Serviciul achiziții a solicitat întocmirea de urgență a unui referat de necesitate, cu includerea în Planul Anual al Achizițiilor Publice pentru anul 2017 a acestui tip de procurare de bunuri, fiind întocmit și caietul de sarcini pentru demararea procedurii de achiziție, urmată de încheierea unui contract de furnizare carburant.
Recomandări:
verificarea tuturor documentațiilor aferente obiectivelor hidrotehnice de tipul microhidrocentralelor din punct de vedere al îndeplinirii cerințelor din avizele de gospodă
rire a apelor, coroborate cu prevederile legale în materie, precum și al respectării clauzelor din contractele de închiriere a unor porțiuni din albiile minore ale cursurilor de apă, din domeniul public al statului, aflate în administrarea ANAR, în concordanță cu recomandările Comisiei Europene și legislația națională;
verificarea modului de eliberare sau executare a garanțiilor financiare pentru alocarea amplasamentului conform prevederilor legale și luarea măsurilor de recuperare în cazul neexecutării acestora;
elaborarea, aprobarea și implementarea procedurilor operaționale în cadrul controlului intern managerial cu privire la: tratamentul contabil aplicabil bunurilor din domeniul public al
statului, analizarea și aprobarea anuală a soldului contului „Decontări din operațiuni în curs de clarificare”, „Clienți”. Procedurile vor evidenția fluxul informațional, documentele justificative
și conținutul acestora, aprobările/avizele necesare scăderii din evidență a unor elemente patrimoniale sau reclasificarea lor;
constituirea unei comisii care să analizeze, să aplice procedurile administrative specifice
și să se pronunțe asupra caracterului imputabil/neimputabil al operațiunilor economico-financiare înregistrate pe cheltuieli, fără aprobări ale factorilor cu competență în acest sens.
Având în vedere abaterile constatate și recomandările echipei de audit, s-a emis decizie, prin care au fost dispuse măsuri de înlăturare a neregulilor constatate.
Follow-up
La ANAR s-a verificat modul de implementare a măsurilor dispuse prin deciziile emise în anii 2012 și 2015, impactul implementării măsurilor constând în următoarele:
-reducerea cheltuielilor entității ca urmare a sistării efectuării unor plăți nelegale și majorarea disponibilităților entității cu sumele recuperate;
-îmbunătățirea activității entității verificate privind asigurarea integrității bunurilor ce aparțin statului, corelarea valorilor din evidențele contabile cu cele din Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.