Întrebat la RFI dacă-l susţine pe Liviu Dragnea pentru un nou mandat de preşedinte al PSD, Liviu Pop a răspuns: „Evident. Eu sunt membru al organizaţiei PSD Maramureş. Am avut vineri o Conferinţă Judeţeană extraordinară, în care am votat în unanimitate susţinerea domnului preşedinte Liviu Dragnea. În momentul în care a preluat conducerea partidului, am câştigat aproape toate bătăliile, dacă pot spune aşa, am avut un program de guvernare bine conturat, care ne-a dus la câştigarea majorităţii în Parlament, program de guvernare care se aplică, deci nu sunt doar vorbe şi promisiuni, sunt realizări concrete. Experienţa domniei sale şi echipa pe care a format-o la nivelul Guvernului, la nivelul Parlamentului şi de ce nu, la nivelul fiecărei organizaţii judeţene îmi permite (sic!) să spun ca senator PSD că este cea mai bună soluţie în momentul de faţă pentru Partidul Social Democrat şi eu cred că în istoria lui nu a fost un preşedinte atât de puternic”.
Întrebat dacă faptul că Liviu Dragnea are o condamnare definitivă şi un dosar pe rol nu este o vulnerabilitate pentru PSD, senatorul a replicat: „Nu, nu cred că e o vulnerabilitate pentru Partidul Social Democrat, poate este o vulnerabilitate pentru persoana Liviu Dragnea, dar pentru PSD eu cred că ceea ce a contat în faţa alegătorilor este seriozitatea şi măsurile pe care le-am promis şi realizat, pentru că până la urmă asta cred eu că aşteaptă cetăţenii acestei ţări, fapte concrete, nu promisiuni hazardate”. Ascultă interviul integral AICI.
Foto: Arhivă Ministerul Educației