Sanitas anunță că luni Federația a convocat Consiliul Național cu propunerea unei greve generale. Ca să preîntâmpine situația, ministrul Sănătății Sorina Pintea i-a chemat astăzi, la ora 13, pe sindicaliști pentru a discuta despre cerințele acestora.
Sindicatul Sanitas este strâns legat cu partidul de guvernământ PSD: primvicepreședintele Sanitas, Marius Sepi, a fost uns secretar de stat, soția lui Marius Petcu care a furat din sindicat cu ambele mâini și a și executat condamnarea, a candidat pe listele PSD. Dar acum problema e delicată pentru că liderii Sanitas sunt strânși cu ușa de membrii lor de sindicat supărați că medicilor le cresc prea mult salariile, că doar oricând un brancardier sau infirmier se poate compara cu medicul dar invers se întâmplă vreodată?
Prim-vicepreşedinte Sanitas, Iulian Pope, a declarat miercuri la Ministerul Sănătăţii că Legea salarizării a „reuşit să dezbine” echipa medicală şi a spus că în ţară au avut loc proteste spontane ale personalului medical.
„De la 1 martie nu primesc ceea ce li s-ar cuveni, în opinia noastră. Avem farmacist, biolog, psiholog, infirmier şi toate celelalte. Această lege a salarizării a reuşit să dezbine echipa medicală. Aţi văzut că astăzi au fost proteste spontane. Federaţia Sanitas a convocat în regim de urgenţă pentru luni Consiliul Naţional. Am făcut publică astăzi o scrisoare deschisă către toate formaţiunile politice parlamentare care vor să rezolve probleme din sistemul sanitar şi salarizarea şi vom vedea cum vor decurge lucrurile. Astăzi vorbim despre anexa 10 acolo unde medicii vor avea un spor cuprins între 1,30 şi 7,8 la salariile de bază. (…) Unele categorii profesionale vor pierde, medicii într-adevăr vor câştiga, dar câştigurile nu sunt nici pe departe aşa cum sunt prezentate în mass-media. Se încearcă o compensare pentru regulamentul de sporuri pentru farmacişti, biologi, biochimişti, psihologi”, a mai susţinut plin de obidă Pope.
Liderii Sanitas încasează lunar salarii de mii de Euro din cotizațiile încasate ilegal de la membrii de sindicat, pentru că Nu se pot reține bani pentru sindicat fără acordul scris al persoanelor memebre sau nemembre de sindicat, după cum a răspuns Ministerul Muncii prin Ministerul pentru Dialog Social unui manager de spital care a pus această întrebare.
Conform celor mai recente declarații de avere, președintele Sanitas, Leonard Bărăscu încasează lunar 6039 EURO (la cursul de 4.5) iar Iulian Pope încasează 2735 Euro lunar.