Fiecare are in organizatia lui niste oameni cu mintea mai sucita sau mai putina, despre care isi spune adesea ca ar merge toate mult mai bine fara ei. Fie ca i-a gasit deja acolo cand s-a dus, sau ca i-a angajat chiar el, fara sa se ganeasca prea mult la cum va fi viata alaturi de ei zi de zi.
Unii sunt mai inceti la minte, unii poate ca chiar prosti, altii te surprind in fiecare zi cu modul lor de a gandi, cu concluziile pe care le trag, tot timpul pe dos decat ale tale, cu raspunsurile pe care ti le dau, cu felul in care fac lucurile in firma, cu felul in care isi gestioneaza propriile interese, la urma urmei, pornind de la aceste concluzii si rationamente mereu pe dos decat ale tale. la ei logica functioneaza cu totul altfel, ei fac lucrurile nu doar altfel decat le-ai face tu in locul lor, ci adesea chiar invers.
Ca sunt lipsa de inteligenta, pur si simplu, diferente culturale ireconciliabile sau sisteme de valori cu totul opuse, nu e subictul principal al discutiei. Faptul e ca sunt neproductivi pentru companie, sau poate si mai rau, chiar daca au salariile acelea mici despre care se vorbeste atata.
Intrebarea, ca angajator, este ce sa faci cu ei? Sigur, toate manualele de HR, de management, de comunicare si de alt fel scriu ca trebuie sa le arati ce nu fac bine, zi de zi, ora de ora, minut cu minut, sa ii sustii sa evolueze, sa ii trimit la traininguri, sa faci coaching si mentorat cu ei, lucruri din acestea.
Totusi, un curent elitist din America, pornit de la marile universitati, atat de mari incat sunt aproape singurii care pot vorbi astfel in public fara sa le pese, spune ca orice investitie in training, in dezvoltarea sau in motivarea lor sunt bani aruncati pe fereastra si ca cel mai bine ar fi sa nu o mai lungesti si sa-i dai afara. Desigur, cu niste grafice alaturi, tabele si tot felul de alte argumente care sa inlature orice comentariu.
Si eu am crezut asta neconditionat multa vreme, mai ales ca argumentele erau rationale, clare, fara echivoc, tocmai potrivite cu educatia si cu mintea mea de matematician. Insa, de cand am inceput sa fac recrutarile pentru stat, neconditionarea aceea s-a naruit cu totul. Acum nu-i mai sfatuiesc neconditionat pe angajatori sa-i dea deoparte pe cei cu mintea mult prea diferita de a lor, sucita, ciudata sau lipsind uneori de-a binelea, sau sa-i trimita acasa pe cei angajati deja.
Ca, dandu-i deoparte, nu prea ar mai avea pe cine sa angajeze si ar ramane cu multe posturi libere in companie, e doar o parte din explicatie. Fiindca, pe dos decat se astepta toata lumea, numarul acestora pare sa sporeasca, nu sa scada, mai ales cu cei din noile generatii care bat insistent la usa. Diferentele dintre clasele, categoriile si grupurile sociale se adancesc, nu scad, ce era inainte un grup acum devine o adevarata clasa sociala, polarizarea se generalizeaza, nu se estompeaza. Prin urmare, daca-ti propui sa angajezi doar oameni asemanatori tie, iti asumi acum un mare risc.
Si ceea ce banuiam de mult, de fapt, acum a devenit o certitudine: diferentierea primordiala, prima observatie, inainte de orice altceva, ar trebui facuta, atat la recrutare, cat si la evaluarea angajatilor existenti, nu intre experienta si lipsa ei, intre desteptaciune si prostie, intre o logica si o inteligenta “clasice”, sa le spunem asa, si inteligentele “nou aparute”, sa le spunem si lor asa, ci intre limita si incultura asumata, modesta, si cea tantosa, indolenta si insolenta, agresiva, frustrata, orgolioasa, veninoasa, intre mintitul cand nu ai incotro si mintitul din reflex, fara miza si fara motiv, inutil.
Abia dupa ce ai facut separarea aceasta poti trece mai departe si sa te ocupi si de restul. Cu incultura, cu neindemanarea, cu stiinta putina, cu bizareriile si chiar cu prostia asumate, calme, deschise si sincere poti lucra si, de multe ori, chiar foarte bine, fara nicio problema serioasa, de fond. Insa cu celelalte nu, niciodata, in nicio circumstanta si in niciun fel…
Integral pe www.georgebutunoiu.ro
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România
