Să fim mai buni…sunt cuvintele asociate acestei perioade, în care credința și empatia se împletesc și sunt mai pregnante în legătură cu orice situație întâlnită în comunitate.
Mai bun înseamnă însă să găsești soluții reale și viabile pentru rezolvarea unor probleme și să ai o viziune de perspectivă în legătură cu o problemă socială.
Stimularea cerșetoriei prin oferirea de sume de bani nu este o soluție!
Cerșetoria și toată problematica generată de acest fenomen la nivelul dezvoltării și evoluției copiilor în special, sunt realități pe care polițiștii suceveni le urmăresc cu atenție, încercând prin activități de prevenire dar și prin acțiuni de combatere să le gestioneze, astfel încât cetățeanul să se simtă în permanență în siguranță, membru al unei societăți bazate pe adevăratele valori sociale.
După ce în perioada anterioară polițiștii au desfășurat mai multe acțiuni în teren pentru informarea și responsabilizarea cetățenilor, în ultima perioadă au fost intensificate activitățile de identificare a celor care își expun sau trimit copii la cerșit sau îi neglijează și facilitează acest fenomen.
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale iar în unele cazuri a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Reamintim persoanele care oferă bani cerșetorilor că în acest mod nu se stimulează decât un flagel social iar gestul respectiv nu are o finalitate în ceea ce privește evoluția unei comunități sigure și civilizate.
De asemenea atragem atenția părinților că, fapta majorului care, având capacitatea de a muncii, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Polițiștii fac încă o dată apel către cetățeni să nu încurajeze cerșetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze ființe fără ajutor.