Universitatea de Vest din Timișoara, cu o prezență constantă în toate rankingurile și clasamentele internaționale importante (QS Ranking, Times Higher Education Ranking, Shanghai, etc.) și-a consolidat în ultimii ani locul și rolul în peisajul academic românesc. În anii precedenți, solicitările tinerilor absolvenți de liceu pentru a urma studiile universitare în instituția noastră au fost semnificative raportat la numărul de absolvenți de bacalaureat. Numărul studenților înmatriculați cu taxă la UVT este foarte mare, în raport cu locurile bugetate alocate anual, ceea ce arată nivelul de seriozitate, atractivitate și performanță al UVT.
Am luat la cunoștință, cu neplăcută surprindere, că numărul de locuri bugetate alocate Universității de Vest din Timișoara este mai mic decât cel din anul universitar anterior (cu 10 locuri la ciclul de licență, cu 32 locuri la ciclul de master și cu 3 locuri la ciclul de doctorat).
Asistăm, astfel, pentru prima dată după intrarea în vigoare a LEN 1/ 2011, la o schimbare importantă privind modul de alocare a locurilor bugetate. Atunci, schimbările au survenit ca urmare a clasificării universităților, iar UVT a suferit pierderi masive atât din perspectiva finanțării, cât și din perspectiva locurilor bugetate alocate (în special la doctorat). Am considerat nedreaptă acea clasificare care a marginalizat UVT. De atunci, am făcut eforturi mari să arătăm, deși cu resurse puține, că suntem una dintre universitățile prestigioase ale României și atât rankingurile internaționale, cât și metarankingul național din ultimii ani au arătat acest lucru.
Acum, ne este adusă la cunoștință o nouă distribuție și prima întrebare pe care ne-o punem este aceea dacă nu era util ca acest lucru să se întâmple după preconizatul proces de clasificare a universităților din România, proces asumat de MEN inclusiv printr-un proiect realizat împreună cu Banca Mondială. O analiză realistă a sistemului, coroborată cu strategiile naționale asumate și cu acordurile cu Comisia Europeană, urmată de un proces transparent de consultare ar fi fost un instrument mult mai credibil pentru operaționalizarea unei strategii de care sistemul are mare nevoie, căci, într-adevăr, situația actuală corespunde mai degrabă unor situații conjuncturale în care plusurile de locuri bugetate la unele universități au fost consecința unor decizii subiective.
Această împărțire avantajează anumite universități și, evident, dezavantajează pe altele. UVT este beneficiara unei reduceri mai mici (dar a doua după cea din anul 2011) iar alte universități iau act de prima astfel de experiență. S-au stabilit domenii prioritare: IT, inginerie, agricultură, medicină… de acord, dar există o analiză clară, fundamentată statistic a angajabilității absolvenților în domeniile de studiu absolvite? Există o strategie de corelare cu piața muncii? Și multe alte elemente ce trebuie luate în calcul. O metodologie este un instrument de lucru prin care implementezi o strategie (care din păcate nu există). Finanțăm în continuare universități care beneficiază de ani buni de clemență atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al asigurării calității. Există vreun motiv obiectiv pentru ca numărul de locuri bugetate alocate acestor universități să crească?
Un procent important din locurile bugetate a fost alocat istoric, ca procent din alocația pe anul universitar anterior. În metodologie nu s-a impus nicio condiție ca aceste locuri să fie distribuite proporțional cu cele alocate în anul anterior dând astfel posibilitatea ca anumite universități să distribuie aceste locuri pentru dezvoltări pe orizontală (a se vedea dezvoltarea de domenii non-tehnice — comunicare, management — la universitățile tehnice, etc.). Este România în situația de a-și canibaliza educația superioară? Poate că ar fi mai util și mai eficient — din toate punctele de vedere, ca niciun oraș să nu aibă mai mult de o universitate de stat, utilizând astfel în mod eficient toate resursele. Am deschis de foarte multe ori acest subiect din perspectiva constituirii Universității Metropolitane Timișoara și cred că doar interese mărunte ce țin de păstrarea unor mici privilegii țin pe loc un astfel de proiect.
Cum putem justifica următoarea contradicție: facem eforturi de a eficientiza învățământul școlar preuniversitar (obligatoriu) prin desființarea de școli și asigurarea transportului elevilor în școli comunale, dar nu ne gândim să eficientizăm învățământul superior (care nu este obligatoriu) și păstrăm universități neperformante, în condițiile în care potențialii studenți cu nevoi sociale pot avea toate condițiile în universități regionale, prin relocarea resurselor și asigurarea pentru aceștia a cazării, a mesei și a unei burse?
Sunt universități care au primit locuri în plus pentru școli doctorale unde gradul de abandon este de peste 75%. În lipsa unei analize exacte, nu e vorba de o irosire substanțială de resurse? La UVT abandonul la studiile de doctorat este de 32%.
Studii recente publicate de către Comisia Europeană menționează că până în anii 2025 aproximativ 50% din locurile de muncă vor necesita calificări de nivel ridicat. În paralel, tot aceste studii, dar și altele, arată că peste 65% dintre tinerii care încep acum școala primară își vor desfășura activitatea profesională în ocupații și meserii care încă nu există.
Pe de altă parte, în plan național România se confruntă cu o serie de realități cărora trebuie să le răspundă cu celeritate. Printre acestea menționăm: lipsa de forță de muncă superior calificată pentru o serie de domenii cum ar fi industria IT, industria automotive, industria construcțiilor; migrația specialiștilor români din domenii precum cel al medicinei sau cercetării; vulnerabilizarea până la nivelul crizei a sistemului de învățământ preuniversitare prin lipsa cadrelor didactice specializate, etc. Cum ar trebui să acționeze România, prin structurile sale guvernamentale, pentru a face față acestor tendințe? Vom sugera câteva abordări în rândurile de mai jos.
Alocarea de locuri suplimentare, bugetate, către domeniile IT s-a făcut și până acum. Dar care este relevanța acestei suplimentări atâta vreme cât capacitatea de școlarizare la aceste domenii este ocupată în integralitate? S-a urmărit ce se întâmplă cu aceste locuri suplimentare? Dacă ele se regăsesc la domeniile unde au fost distribuite sau au migrat către alte domenii de inginerie (neatractive pe piața muncii, dar susținute artificial tocmai prin alocarea de locuri de la buget) sau chiar către alte domenii non-tehnice înființate în universități cu profil tehnic sau universități comprehensive, dar în care activează și domenii inginerești, medicale sau agronomice? Este necesară suplimentarea locurilor bugetate în domeniul medicină în condițiile în care de ani buni capacitatea de școlarizare este ocupată 100%?
În învățământul preuniversitar există componente ale acestuia extrem de vulnerabile: discipline pentru care asigurarea cu cadre didactice cu studii superioare este catastrofală (fizică, chimie), unde orele se suplinesc fie de persoane fără studii de specialitate, fie de cadre didactice pensionate (cu vârste inclusiv peste 75 de ani); un corp profesional selectat în ultimii 10-15 ani dintre absolvenții cei mai puțini performanți (a se vedea rezultatele la examenele de titularizare și rezultatele din timpul studiilor); un proces educațional care îndepărtează elevii de școală. Răspunsul simplu, prin alocarea unui număr insignifiant de locuri bugetate în plus, este total neadecvat. Unde este masteratul didactic? Unde sunt măsurile compensatorii pentru recredibilizarea meseriei de dascăl?
În concluzie, considerăm ca fiind extrem de utilă reașezarea pe baze solide, principiale, obiective a repartizării locurilor bugetate, dar acest lucru să fie rezultatul unui proces transparent și care să fie fundamentat în special din perspectiva performanței academice.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara
Prof. univ. dr. Marilen Gabriel PIRTEA
