În doar 12 luni cele trei guverne PSD-ALDE au contractrat în numele României împrumuturi în valoare de 11,83 miliarde de euro şi continuă să o facă la dobânzi tot mai mari, avertizează deputatul PNL Pavel Popescu – membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci
”Deși se laudă constant și încearcă să îi ducă pe români de nas că în anul 2017 țara noastră a avut cea mai mare creștere economică, cei de la PSD&ALDE au făcut niște împrumuturi colosale. Și nu au de gând să se oprească. În ritmul acesta distructiv și neproductiv, la datoriile ce le fac acum cei de la PSD&ALDE o să plătească și strănepoții noștri. Potrivit statisticilor furnizate de Banca Națională a României Guvernele PSD&ALDE au împrumutat în 2017 o sumă similară cu împrumuturile contractate de România de la FMI în anul de criză 2009”, a declarat deputatul PNL Pavel Popescu.
Din păcate aceste împrumuturi nu se regăsesc în investiții sau în dezvoltarea de proiecte care să îi determine pe investitorii străină să își deschidă o afacere la noi în țară, mai atrage atenția parlamentarul liberal.
”O altă veste proastă a apărut în spațiul public recent. Investitorii străini transmit că încrederea lor în economia României este în scădere. Asta este efectul Guvernării PSD&ALDE … ne îndatorează și îi îndepărtează pe toți cei care ar putea ajuta la creșterea economiei, deci implicit a stilului de viață al românilor. Cei de la PSD&ALDE trebuie să își schimbe abordarea cât mai repede, altfel România se va transforma într-o țară pustie, pentru că toți vor fugi unde vor vedea cu ochii”, a transmis deputatul PNL Pavel Popescu.
CAT TIMP MAI E POPULATIE PE AICI COPII SI NEPOTII LOR AU PE CINE JUPUI.
UNDE CREDETI CA AU EI BANII? IN PANAMALE, BRAZILII SI ALTE OFFSHOARE.