Rareori le dau candidatilor la joburile pentru care recrutez toate detaliile despre angajator, despre job, despre persoanele cheie de acolo, despre oportunitati sau capcane. Uneori nu vreau sa le fac serviciul acesta, pur si simplu, mai ales in cazul celor care au ajuns mult mai sus decat le-ar fi locul, daca e sa ii masor cu altii din jur. Insa de cele mai multe ori ca sa vad daca intreaba si sa vad ce fel de concluzii trag sau ce hotarari iau ei fara aceste informatii.
Si nu intreaba. Iar apoi iau decizii, adesea majore, pe baza acestor neintrebari! Sau daca o fac, te trezesti cu o intrebare care iti spune clar ca ar fi timpul sa scurtezi interviul, sa nu-ti mai pierzi vremea.
Desigur, iti faci o imagine cu mult, mult mai clara despre inteligenta si nivelul general al cuiva din ce intrebari pune sau nu pune, decat din raspunsurile pe care ti le da la intrebarile tale, oricare ar fi acestea. Si oricat de evident este, se pare ca putini se folosesc de aceasta informatie elementara.
Dupa atatia ani de evaluat oameni cu pretentii mari, de toate felurile si de peste tot, am ajuns la o concluzie care imi va face iarasi o multime de dusmani. Iat-o:
Daca iau la intamplare zece oameni din zona superioara a clasei din care fac parte, unul singur cauta sau cere exact atatea informatii cat este nevoie ca sa poata trage o anumita concluzie. Doi cer mai multe decat ar fi cazul ca sa traga concluzia, sau o amana inutil, iar sapte o trag prea repede, adaugand ei ad-hoc niste ipoteze la informatiile disponibile insuficiente. Care ipoteze sunt adesea fara fundament, fara logica, fara o corelatie directa cu subiectul, iar uneori din cele care te fac sa te intrebi cum de le-a platit cineva un salariu pana acum.
Iar cand e vorba despre seize the opportunity – un capitol de neocolit in evaluarea oricarui manager de top – adica despre niste rationamente si concluzii mai subtile, mai ascunse, procentajul celor care se prind ca s-ar putea sa fie ceva interesant pentru ei acolo, daca ar mai pune niste intrebari, sau daca ar mai avea putina rabdare, devine infim. Cand vezi deductiile pe care le-au facut ca sa ajunga la concluzia ca nu-i intereseaza ceva, de pilda, mai ai nevoie de altceva ca sa le completezi profilul? Ca in cazul domnisoarei care voia sa-si construiasca o frumoasa cariera: Stiu, domnule Butunoiu, Microsoft e o companie nemaipomenita, toata viata am visat sa lucrez acolo, insa tocmai am citit aseara pe Internet ca (aici nu am retinut cine) le vor lua fata, si poate ca chiar ii vor scoate de pe piata, cu noile tehnologii care au aparut acuma, mai flexibile si mai performante. Si chiar nu as vrea sa ma risc, ma intelegeti…
Si invers, cati mari sefi de companii credeti ca renunta la candidati foarte buni doar pentru ca au citit ei pe un forum ca acel candidat “E un prost”? Postare anonima, sau semnata de pumnalul inflacarat. De atat, de trei cuvinte, nu de mai multe, au nevoie unii dintre marii sefi de companii ca sa ia o astfel de decizie. Si nici daca ar cauta mai mult pe Facebook, de pilda, si ar afla ca de fapt femeia l-a parasit pe pumnalul inflacarat si s-a dus cu prostul, tot nu si-ar mai schimba decizia. Incredibil de multi, va spun eu, ca lucez zi de zi cu ei…
Integral pe www.georgebutunoiu.ro
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România
