Miniștrii Sănătății și ai Muncii au ajuns la concluzii comune cu sindicatele după 12 ore de negocieri. Principalele declarații ale Olguței Vasilescu:
Legea salarizării și regulamentul de sporuri au fost aplicate în mod subiectiv.
S-a decis modificarea Legii salarizării unice.
Doar 7000 de persoane au avut scăderi de venituri.
Se vor scoate gărzile efectuate de medici și asistente în afara plafonului de 30%.
Medicii vor avea certitudinea că gărzile vor fi plătite.
Pentru spitalele de monospecialitate se va aproba prin HG depășirea cotei de 30% pentru sporuri.
Se va asigura pragul minim prevăzut în regulamentul de sporuri.
Se vor acorda sume compensatorii celor care au suferit scăderi față de februarie 2018.
Se reiau negocierile pentru contractul colectiv de muncă pe ramură
Liderul Sanitas, Leonard Bărăscu a confirmat că s-a semnat un acord cu guvernul cuprinzând cele declarate de ministrul Muncii și sunt mulțumiți de ceea ce s-a obținut. Astfel, Sanitas a decis renunțarea la greva generală programată în 11 mai 2018.
CE ESTE SPORUL, TOVARASI?
SITI CAT E SPAGA PENTRU POSTURILE DIN SPITALE?
ACUM E OBLIGATORIE. A REZOLVAT TOV NIKOLICEA.
Dar pentru cei din spalatori cat e sporul 10% un spor de mizerie, tot de pe sectiile cu spor pentru pericol biologic(75%,50%) ajung in spalatorii unde sporul e foarte mic in comparatie cu ceilalti.Toata mizeria din spital ajunge la spalatorie dar cui ii pasa.
SI PACIENTUL UNDE ESTE IN TOATA CHESTIA?
S- A RIDICAT STACHETA LA SPAGA.
CE FAC CEI CARORA NU LE-A TURNAT PARTIDUL BANI IN BUZUNARE SI ZILE LIBERE FARA NUMAR?
PARTIDULUI II TREBUIE LINISTE, INCA N-A TERMINAT OPERA DE INSTAURARE A STATULUI MULTILATERAL CORUPT. DOCTRINA SEVERIN.
RUSINE !!
Pentru cei care lucreaza pe sectie pediatrie contagioase,a fost luat sporul de pediatrie si luate si cele 8 zile de c.o.pentru contagioase,pe langa asta la nivel de institutie au fost luate din zilele de c.o.,pentru cine muncim si pe ce bani?ce este ilegal aici?
Sectia ATI de la Spitalul Municipal de Urgenta Timisoara are un spor minim fata de alte spitale din judet..nu sa rezolvat nimic, greva trebuia sa continuie.Sindicatele sunt de toata jena..Rusine..