Și în Republica Moldova vor fi colectate semnături pentru modificarea Constituției României, care să cuprindă o referire explicită la unirea cu Republica Moldova. Campania demarată de cele peste 130 de asociații și grupuri de inițiativă din Alianța pentru Centenar se va desfășura până la data de 1 septembrie 2018 și se va încheia în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău cu o manifestație stradală uriașă.
„După Declarațiile de Unire ale primarilor, e timpul ca fiecare cetățean al Republicii Moldova să adopte propria Declarație de Unire. Cei care doresc să semneze online pentru reîntregirea cu România, o pot face pe site-ul www.semnez.eu. Totodată, țin să amintesc că avem un an crucial în față, un an al alegerilor. Mișcarea unionistă este o forță și trebuie să aibă candidat la toate alegerile care vor urma. Recomand electoratului ca duminică să voteze pentru Primăria Chișinăului candidatul unioniștilor”, a precizat George Simion, președintele Acțiunii 2012.
„România și Republica Moldova sunt ultimele două state despărțite, până și Coreea de Nord și Coreea de Sud au făcut pași clari spre reunificare în ultimele săptămâni. În România și diaspora avem deja aproape 100.000 de semnături colectate în cadrul campaniei, avem nevoie și de cetățenii Republicii Moldova să își exprime dorința de Reunire”, a spus Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale.
„Acest milion de semnături are valoare juridică și va contribui decisiv la declanșarea procesului de referendum consultativ privind Unirea Republicii Moldova cu România. Procesul de colectare de semnături va fi unul neîntrerupt până la 1 septembrie, inclusiv”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „Unirea-ODIP”.
Trei autobuze personalizate în culorile drapelului național au dat startul sâmbătă la Iași Caravanei Unirii, un turneu pentru colectarea semnăturilor în toate marile orașe ale României. Caravana Unirii va fi organizată vara aceasta și în Republica Moldova.