Federația pentru Apărarea Pădurilor, Societatea Inginerilor Silvici din România Progresul Silvic și Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva trag un semnal de alarmă față de pericolul apariției iminente a unui blocaj al activității silvice și de plată a salariilor către 20.000 de angajati ai administratorilor de păduri prin întârzierea modificării și adaptării art. 59 din Legea 46/2008 la realitățile sectorului silvic.
Astfel, nemodificarea urgentă a art. 59 din Codul Silvic va determina o criză financiară gravă administratorilor de păduri, ce va avea ca efect imposibilitatea efectuării la timp a lucrărilor de îngrijire și a tratamentelor necesare creării unor arborete care să îndeplinească în bune condiții cele trei funcții ale pădurii: funcția ecologică, funcția socială și funcția economică. Totodată, nemodificarea art. 59 din Codul Silvic va determina acutizarea crizei lemnului de foc, criză resimțită în ultimii ani de către populație.
Menționăm că pentru modificarea art. 59 din Legea 46/2008 specialiștii silvici din Federația pentru Apărarea Pădurilor, Societatea Progresul Silvic și Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva au transmis reprezentanților Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților propuneri concrete, cele trei organizații prezentându-și disponibilitatea de a participa la dezbaterile ce vor avea loc pentru modificarea Codului Silvic.
De asemenea, Federația pentru Apărarea Pădurilor, Societatea Progresul Silvic și Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, deși au solicitat Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților și reprezentanților Ministerului Apelor și Pădurilor să fie invitate la dezbaterile ce au avut loc pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 astfel încât prin modificarea acestei legi să fie evitat pericolul distrugerii unei părți din fondul forestier național prin facilitarea scoaterii definitive și ocuparea temporară a unor terenuri forestiere, aceste organizații nu au fost invitate.
Noua lege adoptată de Camera Deputaților poate să aducă, prin aplicare, prejudicii imense fondului forestier.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
CE JAF A FOST IN ACESTI 30 DE ANI. DAR SA VEDETI CE VA URMA.