Pe data de 5 iunie, Curtea Constituțională a anunțat că a hotărât în unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, „sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului – garantul supremației Constituției – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.358 din data de 30 mai 2018”, respectiv revocarea Laurei Codruța Kovesi. Iată însă că judecătoarea Livia Stanciu nu a semnat adresele pe care Curtea Constituțională le-a trimis instituțților europene explicând pentru ziare.com că „Nu am semnat aceste adrese, având în vedere că ele au un conținut diferit față de ce s-a discutat în ședința Curții din 5 iunie”.
Așadar fostul comunist înfocat Valer Dorneanu, proaspăt întors de la Moscova, a mințit că decizia a fost luată cu unanimitate, desigur vrând ca toată lumea să înțeleagă că și judecătoarea Livia Stanciu a fost de acord că CCR este atacată nejustificat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
dorneanu și curtea sunt mai intangibili și mai infailibili decât papa de la roma.
dragnea le-a dat imunitate pe viață, adică i-a ridicat de la rangul de oameni, i-a făcut un fel de semizei.
Sistem defect : Justiția = Copil cu multe, multe Moașe … Aici algoritmul nu-i matematic. Dar cum ??? Ori cum !!!!