În luna martie 2018, premierul României Viorica Dăncilă, absolventă de Petrol și Gaze, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, absolventă de Științe Economice și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Teohari Vulcănescu, licențiat la Institutului Tehnic Gh.Asachi din Iași au pritocit Hotărârea de Guvern nr.140 / 21 martie 2018, pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.
Faptul că ministrul Sănătății și președintele CNAS au fost parașutați politic în sistemul sanitar este deja știut dar abia acum s-a demonstrat că cei doi nu au habar despre deontologia medicală pentru că ori nu au citit Codul de deontologie medicală, ori l-au citit dar n-au înțeles nimic.
Codul de deontologie medicală a fost aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016, a fost publicat în Monitorul oficial și „se aplică tuturor medicilor care exercită profesia pe teritoriul României, indiferent de forma de organizare, sursa finanţării sau de caracterul permanent, temporar ori ocazional al activităţii.”
Acest cod prevede la articolul 6, Independenţa profesională, că „medicul este dator să stăruie şi să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice
determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.”
Însă HG 140/2018, de asemenea obligatorie pentru toți medici îi condiționează pe doctori în a trata bolnavii exact pe criterii economice:
Art. 156.(1)
„Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu şi fără contribuţie personală, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) pentru sublistele A, B şi D – o prescripţie/mai multe prescripţii lunar, care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente diferite pe toate prescripţiile aferente unei luni. Valoarea totală a medicamentelor din sublista B, calculată la nivelul preţului de referinţă, este de până la 330 lei pe lună;
b) în situaţia în care într-o lună se prescrie un medicament din sublista B notat cu #, cu o valoare maximă a tratamentului pe o lună, calculată la nivelul preţului de referinţă, mai mare de 330 lei, nu se mai prescriu în luna respectivă şi alte medicamente din sublista B;
c) pentru pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, nu sunt aplicabile reglementările de la lit. a) şi b); aceştia pot beneficia de o prescripţie/mai multe prescripţii lunar, care să nu depăşească cumulativ 7 medicamente din sublistele A, B şi D; în această situaţie, pentru maximum 3 medicamente din sublista B a cărei contravaloare la nivelul preţului de referinţă este de până la 330 lei pe lună/prescripţie se întocmeşte o singură prescripţie distinctă cu compensare 90% din preţul de referinţă;
d) pentru sublista C secţiunea C1-pe fiecare cod de boală, o singură prescripţie/maximum două prescripţii lunar, cu maximum 3 medicamente;
e) pentru sublista C secţiunea C – o singură prescripţie lunar, cu maximum 4 medicamente”
Colegiul Medicilor a fost lăsat moștenire de Vasile Astărăstoae, copleșit de dosare penale pentru diverse fraude adjunctului său Gheorghe Borcean care s-a și văzut pe viață în funcție și pentru asta nu deranjează stăpânirea politică nicicum.
Iată ce ne-a explicat, medicul specialist Octavian Iosef: „Dacă, în aceeași lună, un medic specialist cardiolog recomandă 6 medicamente, iar un medic pneumolog recomandă 2 medicamente, cumulativ 6+2=8 medicamente, care depășesc limita de 7 medicamente/lună. Ce se va întâmpla în această situație ? Medicii vor da cu zarul care dintre ei să renunțe la unul dintre medicamente ? Dar dacă în lipsa medicamentului nr.8 pacientul va suferi un prejudiciu sau chiar decesul ? Va răspunde penal CNAS ?”
Bună întrebarea doctorului mai ales că românii s-au învățat și imediat fac plângere la Colegiul Medicilor și la poliție. Colegiul Medicilor va constata că medicul a încălcat deontologia medicală, respectiv articolul 6 privind independența profesională, iar decizia colegiului va ajunge probă la procurori pentru trimiterea în judecată a medicului. În situația în care medicul nu respectă HG și prescrie 8 medicamente, i se impută banii. Oare noi ce-am face în locul medicului? Ați văzut vreun pacient care să se pună măcar o dată în locul medicului.
DRAGNEA SI TARICEANU VA SCAPA DE ABUZURILE JUSTITIEI, DE SOROS SI DE STATUL PARALEL.
ACUM TREBUIE SA PLATITI, CA NIMIC NU ESTE GRATIS!
Medicul este obligat sa prescrie medicamentele pentru fiecare patologie. In schim nu scrie niciunde ca aceste medicamente trebuie sa fie compensate. Prescrie compensat ce este mai scump si ce este ieftin poate lasa pe reteta simpla.
Si dacă medicul prescriptor este oncolog și trebuie să prescrie 4 medicamente,de 2 ori pe luna…că deh,ședințele chimioterapice sunt la 21 de zile…și cel mai ieftin medicament e de 1.400-1.500 de lei….că deh,așa sunt medicamentele in oncologie!?!?! Hai că îi dam pe rețetă simplă,daca are bani trăiește,daca nu…oricum murea! Sa facem economie la bugetul statului! Oricum ajutorul de înmormântare e mai puțin decât rețeta nui pacient oncologic!