Puțin mai breaz ca Viorica Dăncilă dar nu cu mult, Mihai Tudose a fost schimbat de PSD din funcția de premier pentru că nu ar fi vrut să-l pună în funcția de șef al Poliției Române pe Cătălin Ioniță. Detalii AICI.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
IONIȚĂ ALEXANDRU-CĂTĂLIN, la data faptelor șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1 București, în prezent chestor principal de poliție, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– fals în declarații, în formă continuată,
DINU PETRUȚA sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de influență.
Prezentul dosar penal a fost constituit în anul 2018.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
1. Suspectul Ioniță Alexandru-Cătălin, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcția de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1 București, a pretins de la suspecta Dinu Petruța (persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 4 hectare din suprafața respectivă, promițând în schimb că îi va determina pe funcționarii publici cu atribuții în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie.
În aceste împrejurări, suspecta Dinu Petruța a promis cedarea cu titlu gratuit a celor 4 hectare de teren suspectului Ioniță Alexandru-Cătălin.
Ca urmare a demersurilor făcute de suspect, la data de 03 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea suspectei Dinu Petruța și a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare.
Ulterior, la data de 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului au vândut întreaga suprafață suspectului Ioniță Alexandru-Cătălin și unei alte persoane din familia acestuia.
Conform înțelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar prețul de 70.000 de euro pentru suprafața de 14 hectare (prețul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit.
2. În declarațiile de avere din perioada 2015 – 2018, suspectul Ioniță Alexandru-Cătălin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la terenul în cauză, de fiecare dată menționând doar o suprafață de 18.174 m2 (1,8 hectare), adică 10% din suprafața reală dobândită.