Ministrul Culturii, George Ivașcu a anunțat triumfător printr-un comunicat că luni, 2 iulie, Comitetul Patrimoniului Mondial a decis amânarea înscrierii Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO la solicitarea Guvernului Dăncilă.
Omul „de cultură” se declară chiar mulțumit de faptul că România are un arbitraj internațional în curs: „Potrivit deciziei adoptate în unanimitate, se impune amânarea dosarului ‘datorită arbitrajului internațional în curs’, în conformitate cu art. 159 al Ghidului Operațional.” Cum Ivașcu se declară un erudit care are proprietatea termenilor, nu putem decât să constatăm folosirea prepoziției „datorită” care se folosește în contexte pozitive, un arbitraj internațional pentru țara ta, neputând avea vreo astfel de conotație, având în vedre că în 22 februarie 2018, „casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington”. Ivașcu îl citează pe reprezentantul Indoneziei care „a declarat că, după analizarea documentelor, apreciază decizia României ca fiind justificată, și o consideră ‘neobișnuită, dar admirabilă’.”
Ivașcu se declară în finalul comunicatului mâhnit că „acest subiect a fost tratat în mod propagandistic, uitându-se că tema Roșia Montană trebuie tratată cu seriozitate și patriotism”, adică, înțelegem noi, să considerăm cu toții arbitrajul ca fiind binevenit.
Delegatul permanent al României la UNESCO, Adrian Cioroianu, nu a fost prezent la sesiunea Comitetului, deși a fost ales cu câteva luni în urmă Președinte al Adunării Generale a Statelor-membre ale Convenției Patrimoniului Mondial.
USR reclamă că Guvernul PSD-ALDE a trădat interesele României: „în mod rușinos, Guvernul a trimis un secretar de stat care le-a cerut reprezentanților din Azerbaidjan și Bosnia — Herțegovina să ceară stoparea înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO în timp ce alte țări argumentau că ‘este o ocazie unică pentru a prezerva patrimoniul țării pentru viitoarele generații’.
‘Este cel mai rușinos moment al României de când este membră UNESCO. Toate statele aveau de gând să voteze pentru includere, nimeni neavând nimic de obiectat în acest sens. Nimeni, în afară de România. Interesele unor corporații și ale unei clase politice vândute încă de acum 20 de ani au fost mai importante decât interesul național. Guvernul, prin această mișelie, a trădat interesele României’, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu, care a fost prezent la dezbaterile Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din Manama în calitate de membru al Comisiei UNESCO din Parlamentul României.
USR subliniază că situația României este fără precedent, fiind singurul stat care a militat pentru ca un sit al său de excepție să nu intre în această listă. Decizia Guvernului îngroapă Roșia Montană pentru o lungă perioadă de timp, iar șansele salvării scad cu fiecare zi care trece.
‘Avem un stat acaparat de o gașcă de ticăloși care nu dau doi bani pe importanța patrimoniului. Tot ce vor e să ne lase naibii în pace UNESCO cu ideile lor, să facem un crater peste Roșia Montană ca să își poate umple ei buzunarele. Normal că și restul statelor știu acest lucru, nu toți sunt la fel de ‘profesioniști’ precum guvernul nostru’, a precizat senatorul USR Vlad Alexandrescu.
Prin negocierile purtate cu membrii comitetului UNESCO, senatorul USR Vlad Alexandrescu a reușit eliminarea unei părți monstruoase din propunerea de amendament propusă de Guvern, anume că România nu ar fi putut reveni cu acest dosar la UNESCO înainte ca arbitrajul internațional de la Washington să se termine, ceea ce ar fi avut drept efect practic anularea dosarului, de vreme ce recomandarea ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) pentru dosarul depus expiră în 3 ani, iar procesul poate dura 7-8 ani.
Tot datorită negocierilor purtate de senatorul USR Vlad Alexandrescu, a fost inclusă mențiunea specială că România trebuie să pună în practică măsurile necesare pentru a asigura protecția și managementul potențialei valori universale excepționale a sitului Roșia Montană, așa cum au fost identificate de ICOMOS și că România va lucra în acest scop în strânsă cooperare cu organizațiile consultative.”, se arată în comunicatul USR transmis Curentul.
Rusineeeeeeeeeeeeee! ticalosi ordinari,,,,,,,
Bun venit in tara ei!
Micul Mason e cam tampit
Micul Actor e cam tampit