Președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, a deschis astăzi Programul de Stagii de Practică al Curții de Conturi, acțiune desfășurată la nivelul instituției în colaborare cu Academia de Studii Economice și cu Facultatea de Drept din cadrul Universității din București.
Cu această ocazie, președintele Mihai Busuioc le-a vorbit studenților despre istoricul și activitatea Curții de Conturi, despre nevoia de deschidere și colaborare a instituției cu societatea și cu reprezentanții entităților auditate, despre principalele obiective asumate în cadrul mandatului său, dar și despre primii pași făcuți pentru crearea unei practici unitare și creșterea transparenței prin publicarea îndrumărilor metodologice pentru auditorii publici externi.
‘Este pentru prima oară când Curtea de Conturi organizează un Program de Stagii de Practică, așa că reușita depinde în mare măsură și de dumneavoastră. Avem nevoie de o schimbare de viziune, iar noi ne deschidem astăzi porțile pentru voi, cei care reprezentați viitorul. Este momentul să trecem de la monolog la dialog, într-un climat de transparență, care să transforme Curtea de Conturi într-un factor de dezvoltare la nivelul societății’, a fost unul dintre mesajele președintelui Mihai Busuioc către studenți.
Stagiul de practică, organizat în urma Hotărârii Plenului Curții din data de 7 iunie 2018, are rolul de a încuraja tinerii în alegerea unei cariere în domeniul auditului public, oferindu-le acestora șansa de a-și verifica și consolida cunoștințele teoretice. Astfel, pe parcursul celor trei săptămâni, studenții vor fi angrenați în discuții cu vicepreședinții Curții de Conturi, consilierii de Conturi, președintele și vicepreședinții Autorității de Audit, vor lucra cu tutorii desemnați la nivelul fiecărei structuri și vor avea oportunitatea de a dezvolta proiecte dedicate eficientizării activității instituției.
Programul de Stagii de Practică al Curții de Conturi reunește 17 studenți și se va desfășura în perioada 9-27 iulie 2018. La finalul celor trei săptămâni, practicanții vor fi evaluați și vor primi o adeverință doveditoare, cu care își vor putea finaliza studiile, conform planurilor de învățământ.
Pe pagina de internet a Curții de Conturi, în cadrul secțiunii Media/ Galerie Foto-Video, se regăsesc imagini din cadrul acestei întâlniri. Pentru vizualizarea acestora se poate accesa link-ul: http: //www.curteadeconturi.ro/Galerie.aspx.