Home Actualitate Judecătorul Danileț explică de ce OUG-ul promis penalilor de Tudorel Toader e...

Judecătorul Danileț explică de ce OUG-ul promis penalilor de Tudorel Toader e apă de ploaie

DISTRIBUIŢI

„Ministrul Justiției a emis în spațiul public niște idei în legătură cu o OUG pe care ar gândi-o cu privire la revizuirea hotărârilor judecătorești penale care s-ar întemeia pe protocoale și interceptări nelegale.
Acum, ca judecător specializat în materie penală, să explic de ce ideile astea sunt trăznite:
– judecătorii nu au știut de existența Protocoalelor. Secrete sau nu, ele au vizat doar aspectele informative din faza de urmărire penală. Or, pentru judecători contează probele, nu informațiile. Așadar, pariez că în România nu există vreo hotărâre judecătorească care să aibă în conținutul său vreo referire la Protocoale;
– doar o instanță de contencios administrativ poate declara acele Protocoale ca nelegale. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Dar, chiar dacă un Protocol ar fi declarat nelegal de justiție (ministrul justiției nu înfăptuiește justiția, să ne înțelegem!), asta nu are cum să influențeze legalitatea probelor din dosarele penale. Protocoalele sunt ceva (ele consacră în scris anumite cutume instituționale), iar probele obținute în cauze penale concrete sunt altceva (iar acestea sunt admise, administrate și evaluate strict în baza codului de procedură penală);
– orice student la Drept află în anul întâi că motivul de nulitate trebuie să existe în momentul efectuării actului, nu să apară ulterior. Or, potrivit Codului de procedură penală valabil până în 2016, procurorul putea să apeleze la serviciile de informații pentru aspecte tehnice când nu avea mijloace de interceptare sau filaj. Deci, este legală luarea unor asemenea măsuri până la publicarea deciziei CCR din 2016;
– dosarele de care vorbește domnul ministru sunt închise acum, întrucât hotătârile judecătorești sunt definitive. Asta înseamnă că ele nu mai pot fi redeschise pe calea extraordinară de atac numită revizuire decât pentru motive apărute ulterior. Or, nu pot fi inventate cazuri de revizuire noi decât pentru dosare…noi.”, a scris judecătorul Cristi Danileț pe contul său de Facebook

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.