23:10 – Scutierii se grupează și se pregătesc de o intervenție în forță pentru evacuarea Pieței Victoriei. Asupra protestatarilor se trage cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene.
21:45 Jandarmeria a folosit în exces gaze lacrimogene. Nu se poate respira în Piața Victoriei.
21:15 Deja protestatarii nu mai încap în Piața Victoriei, bulevardele adiacente pieței sunt pline. Sunt peste 80.000 de persoane în piață.
20:55 În piață sunt peste 65.000 de oameni. Jandarmeria anunță că violențele sunt provocate de galeriile de fotbal.
20:30 Jandarmii au folosit tunul cu apă împotriva protestatarilor. Peste 40.000 de oameni în fața guvernului
20:00 Piața Victoriei e plină ochi de protestatari. Autoritățile au închis stația de metrou de la Piața Victoriei pentru ca lumea să nu mai poată veni în piață cu metroul.
19:30 Jandarmeria face apel către protestatari să nu vină în Piața Victoriei însoțiți de copii
19:07 Jandarmii folosesc din nou gaze lacrimogene. Numărul manifestanților a crescut, aproape 25.000 de oameni manifestând la această oră în Piața Victoriei. Lumea continuă să vină, stațiile de metrou fiind pline de oameni care vin la protest.
18:53 Jandarmii au adus tunurile de apă. Ce atâta democrație. Se scandează PSD-Ciuma roșie și Demisia!
18:50 Noi incidente violente între protestatari și jandarmi. Manifestanții aruncă cu obiecte în forțele de ordine. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene.
18:30 Numărul protestatarilor a crescut, în Piața Victoriei manifestând aproape 10.000 de oameni. Jandarmeria spune că din protestatarii ridicați din Piața Victoriei avea un dispozitiv cu electroșocuri
18:00 Jandarmeria susține că nu s-a dat ordin de intervenție cu gaze lacrimogene, fiecare jandarm a folosit spray-ul individual cu piper, funcție de situație
17:30 Mai multe persoane anunță pe Facebook că există mașini care sunt blocate să pătrundă în București de filtre ale Jandarmeriei, care neagă însă informația. Un jandarm a fost rănit la miting, el fiind transportat la spital, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti
17.00 Cel puțin 7 protestatari au fost scoși cu targa din mulțime, după ce li s-a făcut rău, martorii declarând că gazele lacrimogene folosite de către jandarmi ar fi cauza. Manifestanții huiduie și strigă ”Fără Violență” și ”Jandarmeria apără hoția!”. De la o portavoce se cere jandarmilor să nu mai dea cu gaze pentru că sunt și copii.
16:00 Noi incidente în fața Guvernului. Jandarmii au încercat să strângă perimetrul și să împingă oamenii spre centrul pieței. Mai mulți protestatari aruncă cu sticle de apă spre jandarmi. Jandarmii au folosit din nou cu gaze iritante
15:30 Incidente în Piața Victoriei. Manifestanții au forțat cordonul de jandarmi din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene.
15.00 Protestatarii au început să se adune în Piața Victoriei pentru mitingul Diasporei încă de vineri dimineață, la orele prânzului fiind deja în fața Guvernului câteva sute de persoane, în condițiile în care majoritatea evenimentele de pe Facebook anunță mobilizarea începând cu ora 15:00 și 18:00. Printre manifestanți sunt numeroși români veniți din Italia, Spania, Franța, Belgia, Republica Moldova, Germania, Statele Unite, etc., dar si din multe orașe din țară. Sloganul anti-PSD al verii este peste tot: în scandări, pe tricouri și pancarte, sau chiar ilustrat pe umbrele.
https://www.facebook.com/privesc.eu/videos/10157873530657942/