În 2016 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, BOR, a interzis preoților să oficieze căsătorii în afara locașurilor de cult și în mănăstiri. Decizia mai marilor Bisericii Ortodoxe se bazează pe faptul că cununia este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, iar Sfintele Taine sunt lucrări prin care harul nevăzut al lui Dumnezeu este împărtăşit credincioşilor.Tocmai de aceea se impune respectarea întru totul a rânduielilor liturgice. Aşadar, aceste slujbe au loc numai în bisericile parohiale, lăcaşuri unde se pot respecta întru totul rânduielile liturgice şi se poate păstra sacralitatea şi solemnitatea acestor Sfinte Taine.
Totodată,nici pruncii nu vor putea fi botezați altundeva decât în biserică, anunța BOR.
Dacă, un preot va oficia cununii sau botezuri în altă parte decât în biserică,acesta,dacă este descoperit că a făcut acest lucru, va fi sancționat administrativ de către superiorii săi. În cazul în care acel preot recidivează acesta va fi caterisit. explica acum doi ani ÎPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului.
Ziarul Libertatea a anunțat astăzi că ceremonia religioasă a fiului lui Liviu Dragnea s-a desfășurat pe pajiștea de la Palatul Snagov.
După ce demnitarii PSD alocă în neștire bani publici pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, Daddy nu putea fi refuzat la o derogare de la decizia BOR.
Mai bine te-ai fi documentat un pic înainte de a scrie prostia asta. La palatul Snagov exista un lacaș de cult, se numește Paraclist, in el a fost ținuta slujba. Caută in presa, o sa găsești detalii.
Din presă am preluat știrea. Am citat ziarul Libertatea. În plus, BOR nu permite nici în mănăstiri cununia, DOAR în biserică așa că și în cazul în care s-a desfășurat în „lăcașul de cult” a fost nevoie de dispensă.
a facut cineva un studiu cu privire la impactul emotional al picturilor din biserci asupra copiilor?
Nu avea nevoie de dispensa! Paraclis, este un lăcas de cult unde se poate oficia absolut orice ierurgie ! Asta in varianta ca exista paraclis acolo !
Oricum mi se pare că biserica (mai bine zis slujitorii ei) impune cutume muritorilor ”de rând”, pe când șmecherii (”aleșii”) obțin dispense oricând și oriunde!
Nu dau doi bani pe acești slujitori, mai ales că e o mafie greu de imaginat printre ei!
E posibil ca un preot să nu-i facă slujbă unui enoriaș din parohie, numai ca să-l acopere pe ”colegul” care l-a omorât (în accident!) pe acel om? Ăsta e numai un mic exemplu…
BOR si sinodul ei (care nu cred ca este sfant) ar trebui ss coboare cu picioarele pe pamant… Adica daca doi tineri romani aflati undeva pe Terra unde nu exista o biserica,dar gasesc un preot, si vor sa se cunune,mai
Intai trebuie sa construiasca o biserica… Haide….