UPDATE ora 21.15: Avem confirmarea oficială, vezi citația transmisă de procurorii militari AICI
Surse politice ne-au declarat că pentru mâine au fost citați la Parchetul General pentru a li se aduce la cunoștință începerea urmăririi penale împotriva lor Sebastian Cucoș, Laurentiu Cazan
Catalin Paraschiv și Ionut Sindile. De asemenea, procurorii militari vor cere Parlamentului încuviințarea urmăririi penale a ministrului Carmen Dan, cerere care pe fondul războiului din PSD are mari șanse să treacă la vot.
În data de 15 august, Procurorul General Augustin Lazăr anunța că „anchetele au ca obiectiv analiza și clarificarea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acționat persoanele având funcții de decizie, dotarea și uzul categoriilor de echipamente, armament și muniție, în contextul unei manifestări publice, analiza ordinelor și a modului de executare a acestora. Investigațiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijență în serviciu și a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acțiunii jandarmilor, respectiv întrebuințarea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de expresii jignitoare, amenințarea și lovirea sau alte violențe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violențe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, comise de persoane participante la manifestație.”
La finalul lunii august numărul plângerilor penale înregistrate împotriva jandarmilor ajunsese la 386, fiind efectuate în continuare activități privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violențelor iar pentru ultraj au fost constituite 23 de dosare penale, fiind identificați 4 agresori.
Pentru anchetarea unui ministru trebuie doar acordul Președintelui așa ca e de bine
Dacă e și parlamentar trebuie acordul camerei din care face parte, nu al președintelui. Carmen Dan e și deputat.
Sa ii ia dracu pe toti hotii si penalii sa infunde puscaria!!