Home Politic 300.000.000 de EURO a pierdut România pe mâna Olguței. Sarcina compensării aruncată...

300.000.000 de EURO a pierdut România pe mâna Olguței. Sarcina compensării aruncată pe mediul de afaceri prin majorarea peste noapte a salariului minim

DISTRIBUIŢI

Preşedintele TNL, Mara Mareş a anunțat că Guvernul Dragnea-Dăncilă nu a atras nici măcar 1 euro din Iniţiativa europeană privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, PSD fiind responsabil pentru exodul tinerilor.

„Guvernul Dragnea-Dăncilă dovedeşte zilnic că nu este capabil să atragă fonduri europene pentru construcţia de autostrăzi sau spitale regionale şi nici pentru programele de ocupare pentru tineri. În continuare, deşi ne apropiem de finalul exerciţiului financiar 2014-2020, niciun guvern PSD-Dragnea nu a atras vreun euro din programul european Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, în condiţiile în care ne-au fost puse la dispoziţie fonduri europene în valoare de peste 300 de milioane de euro.

Situaţia este cu atât mai dezastruoasă şi ruşinoasă pentru ţara noastră, dacă ne comparăm cu alte state, care ne dau lecţii la acest capitol. De exemplu, Bulgaria a contractat fonduri europene în valoare de 64 de milioane de euro din programul european Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, Croatia – 36 de milioane de euro, iar Ungaria – 87 de milioane de euro. Fondurile au fost utilizate pentru programe destinate tinerilor care se confruntă cu mai multe bariere în calea intrării pe piaţa muncii (cum ar fi excluziunea socială, handicapul sau discriminarea), programe de tipul „a doua şansă” destinate tinerilor care au abandonat şcoala sau cursuri de pregătire profesională adaptate la realităţile locale.

Lipsa de preocupare a actualului guvern pentru tânăra generaţie se vede şi în şomajul ridicat în rândul tinerilor, dar şi în rata semnificativă a migraţiei. Conform unor cifre Eurostat, în 2017, 19,3% din tinerii din România nu aveau un loc de muncă sau nu urmau niciun program educaţional şi de formare, ţara noastră fiind depăşită la acest capitol negativ doar de alte 4 state din Uniunea Europeană. Iar potrivit unor date recente furnizate de Institutul Naţional de Statistică, peste 300.000 de tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani au plecat în străinătate în ultimii 3 ani, numărul acestora crescând de la un an la altul. PSD şi ALDE îşi amintesc de tineri doar la ocazii speciale precum Ziua Tineretului, deschiderile de an şcolar şi universitar sau atunci când scriu un capitol dedicat lor în programul de guvernare, pe care oricum nu au de gând să-l implementeze. Lipsa locurilor de muncă este principalul motiv pentru care preferă să plece din ţară, iar guvernarea Dragnea-Dăncilă nu este capabilă nici măcar să atragă fondurile gratis puse la dispoziţie de Uniunea Europeană pentru a rezolva problema şomajului în rândul tinerilor. În lipsa accesării acestor bani şi a unor programe funcţionale şi eficiente, care să rezolve principalele probleme ale tinerilor, tânăra generaţie părăseşte România!”, a explicat Mara Mareș.

6 ARII

  1. Sa ne mai lase, bre, astia cu fondurile lor europene pentru incluziune pe piata muncii. Ca sa formeze ce, inspectori resurse umane cu sutele de mii, e inflatie nu alta, bucatari, drujbisti si alte natii ca se angajeze unde si pe ce salariu? Faceti inapoi fabricile si uzinele, dati le un salariu de nivel european si poate, zic poate, n o sa mai plece. Restul e gargara!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.