Condamnat nedefinitiv la 8 ani de închisoare cu executare pentru corupție, Darius Vâlcov, consilier în Guvernul României, a lansat o serie de acuzaţii, duminică seara, la Antena 3, spunând că România nu are autostrăzi din cauza altor ţări care ar avea un asemenea interes, însă nu le-a numit.
„Interesul să nu cred că aceia care îşi doresc ca acest guvern să eşueze şi care şi-au dorit ca de fiecare dată România să eşueze. Sunt foarte multe ţări care nu s-ar bucura ca România să fie plină de autostrăzi astăzi”, a spus Vâlcov.
În ceea ce o priveşte pe Corina Creţu, Vâlcov a susţinut din nou că pentru cele 3 spitale regionale Comisia Europeană alocă doar 150 de milioane.
Corina Creţu a explicat însă că fondurile europene vor fi alocate în funcţie de ceea ce solicită partea română şi că la nivelul Comisiei Europene nu sunt încurajate proiectele în parteneriat public-privat, aşa cum doreşte Guvernul de la Bucureşti.
„O îmbinare este cel (n.r. corect era cea) mai potrivită şi există regulamentul 1303, din 2013, al Comisiei Europene care chiar încurajează să se facă parteneriat public privat, iar partea publică, care intră în parteneriat, să fie din fonduri europene. Chiar se încurajează acest lucru. Ele nu se exclud. (…) Corina Creţu minte prin omisiune”, a susţinut Darius Vâlcov.
Corina Crețu susține că Guvernul ar trebui să depună proiecte de accesare a fondurilor europene inainte de a aduce acuzatii Comisiei Europene. Comisarul european spune că o va invita miercuri, pe Viorica Dăncilă, atunci când premierul va fi la Bruxelles, să spună care este poziția Guvernului in privinta unor atacuri ale unor membri PSD, mentionand ca pana acum nu a vazut nicio delimitare de anumite afirmatii.
„Sunt destul de trista sa vad aceasta atitutinde complotista, am vazut si aseara ca e un complot mondial. Eu propun guvernantilor sa depuna proiecte si apoi sa acuze Comisia Europeana ca nu le implementeaza. Cat nu avem proiecte, ar fi mult mai benefic pentru cetateni ca guvernantii sa isi canalizeze energia spre realizarea acestor proiecte. Daca nu avem proiecte de calitatem nici nu le putem implemneta”, a declarat comisarul european.
După ce Darius Vâlcov a spus că minte prin omisiune, Corina Crețu a declarat: „As raspunde daca m-as lamuri daca aceasta e pozitia oficiala a premierului si guverului, nu e prima data când eu sunt atacata de membri ai partidului de guvernamant, inclusiv din interiorul guvernului. Aseara nu numai eu am fost atacata, ci si dl Junker. Dl Timmermans este atacat in fiecare zi si jignit de membri ai partidului de guvernamant. Guvernul va fi miercuri la Bruxelles și va prezenta programul presedintiei si as invita-o pe dna premier sa faca aceste precizari daca aceste atacuri prezinta pozitia oficiala statului roman, ca nu am vauzt nicio delimitare”.
Acum sa va vad !!
ROMANIA TARA AFRICANA DIN LUMEA ATREIA.
stirisinoutati.ro/istoria-se-repeta-444-milioane-euro-impartiti-fermierilor-europeni-zero-bani-pentru-romania/?fbclid=IwAR1f6Q2fo5q_zrkjluM3SUaCoZKF0_gLtirEQAb1C-dIfkYUpdmwZMPEhDY