Discursul guvernamental despre Romania ca presedinte in exercitiu al Consiliului European insumeaza constiincios si corect mai toate locurile comune si cvasiconsensuale ale retoricii integrationiste de la Bruxelles. O platitudine impecabila, impanata pana la refuz cu indemnuri si angajamente mobilizatoare de tipul: vom milita, sa aratam, vom actiona, trebuie sa constituie, Romania isi propune, vom pune accentul, ne propunem, am convingerea, este necesar, vor contribui, este nevoie, a depus si continua sa depuna, suntem pregatiti sa etc.
Dincolo insa de ireprosabilul limbaj de lemn, de data aceasta european, caci nu e usor chiar in imprejurari exceptionale ca aceasta sa te exprimi ca Titulescu sau de Gaulle, programul si prioritatile privitoare la Europa ale presedintiei romanesti nu depasesc, nici ele, prin viziune, mod de abordare sau macar tematica terenul banalitatii. De remarcat, totusi, cuvantul-drapel al mesajului european al momentului: coeziunea, cu componentele ei, enuntatte ca prioritati: Europa convergentei, Europa sigurantei, Europa actor global, Europa valorilor comune. Sectiuni tratate insa si ele la fel de déjà-vu-istic, si de cenusiu, fara vreo idee noua, a noastra, nici macar cand e vorba de probleme direct atingatoare de Romania: Parteneriatul Estic, zona Balcanilor, migratia si – mai ales – Marea Neagra, Dunarea, “Noua Europa”. Unde se regaseste interesul national si regional in toata aceasta oratorie a bunelor intentii? Avem sansa, rara, de a fi, pentru sase luni, coordonatorul procesului european, liderul , intr-un fel, al Europei Unite, dar Bucurestiul nu poate – sau nu vrea – nici acum sa iasa din statutul amorf, de cvasianonimat, in care ne-am asezat comod (si nu prea) de cand am intrat inUE. Nu sunt amintite, nici macar intre virgule, in cuprinsul discursului, notiuni, de fapt realitati presante, precum R. Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia, Serbia sau relatiile UE-SUA, UE-China. Trista, subalterna, crispata, mult prea prudenta prestatie.
Si totusi, discursul are un pasaj , de fapt un singur cuvant, pe care l-au ignorat, ocolit sau nu l-au observat nici suporterii, nici adversarii poltici ai Puterii de la Bucuresti. Un cuvant intr-un context care ar fi fost mica senzatie (dar nedorita) a expozeului, dar si a viziunii, guvernantilor nostri de azi asupra realitatilor europene si internationale ale zilei. Citez acest paragraf din discurs care ar fi produs valuri daca ar fi fost luat in seama sau in serios:
“Cel de-al patrulea, dar nu cel din urmă pilon al programului nostru este „Europa valorilor comune”. Iar aici mă refer la stimularea coeziunii europene prin raportare permanentă la valorile comune pe care se bazează Uniunea. Doar în acest mod putem combate eficient rasismul, intoleranța, xenofobia, populismul, antisemitismul și descuraja discursul bazat pe ură, pe care-l vedem din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă.”
Asadar, populismul este enumerat ca unul dintre cele mai mari rele ale momentului, alaturi de rasism, intoleranta, xenofobie, antisemitism si discursul urii. Populismul, pus la stalpul infamiei. Adica tendinta politica emergenta mai impetuoasa decat toate celelalte pe continent si in lume, inclusiv in SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta etc. (cu explicabilele nuante specific). Peste 170 de milioane de europeni traiesc , in acest an, in tari cu guverne in care sunt populisti. Un european din patru este populist, ca votant, ales sau militant. “Tendinta populista a progresat constant in ultimele doua decenii si nu mai este la margine”. – scrie saptamanalul francez “Le Point”. “Astazi, populismul a devenit mainstream” – remarca si cotidianul britanic “The Guardian”.
Si ce este, de fapt, populismul? Imposibila, o definitie general acceptata, dar sa exemplificam prin acceptiunea propusa de “Documentation Francaise”: “Revendicat de unii ca stindard al apararii poporului adevarat, a carui suveranitate ar fi confiscata de o elita corupta si desprinsa de realitati, termenul populism este in acelasi timp o anatema pentru descalificarea celor ce urmaresc o ruptutra cu sistemul politic si economic actual”. Iar discursul oficial romanesc, cel care cheama la coeziune si convergenta europeana, infiereaza vehement dar cu lejeritate, un sfert din cetatenii continentului, pentru convingerile lor politice.
Gafa sau eroare politica iresponsabila? Ca in Romania nu exista (inca?) o tendinta si o actiune populista consistenta nu e o scuza. Dimpotriva, trebuie sa dea de gandit.
Romania urca la presedintia rotativa a UE cu un pas inabil, nepotrivit, ba chiar gresit. Sa fie primul si ultimul.
