Home Actualitate CCR constată că, printr-o decizie de dezlegare, Înalta Curte a prelungit ilegal...

CCR constată că, printr-o decizie de dezlegare, Înalta Curte a prelungit ilegal efectele unei norme declarate neconstituționale

DISTRIBUIŢI

În ziua de 18 decembrie 2018, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 lei inclusiv”, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
– Art. 27 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.”

– Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.”

– Art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

Înalta Curte decisese „că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)”

2. A respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea in-stanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 lei inclusiv”, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

În motivarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conduc la prelungirea, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituţionale, prin Decizia nr.369 din 30 mai 2017, ceea ce încălcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ce consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constiţutionale, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, Curtea a reţinut că această interpretare este contrară şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale prin care constată neconstituţionalitatea unei norme legale, efecte care sunt de imediată aplicare asupra cauzelor pendinte.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Con-stituţională, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă, Curţii de Apel Craiova – Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Timişoara – Secţia I civilă, Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, precum şi Curţii de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

– Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.