
Jalnică a ajuns Ecaterina Andronescu ce pentru un os de ros e dispusă să facă orice compromis. În urmă cu cinci luni, senatoarea PSD Ecaterina Andronescu cerea într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca liderul social-democrat Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea. De asemenea, Andronescu susținea că Guvernul Dăncilă trebuie schimbat. „Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz”, scria senatoarea PSD.
„Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum. Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesioniști, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar țara, în an de Centenar, se va duce și ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră și bucuria multora care nu ne vor puternici, uniți și consolidați în slujba României”, spunea Ecaterina Andronescu într-o scrisoare deschisă.
După ce Dragnea a numit-o ministru al Educației, Ecaterina Andronescu îl vede acum pe condamnat președintele României.
Andronescu a declarat miercuri, la Antena 3, că având în vedere dimensiunea PSD la nivelul electoratului, un candidat social-democrat în alegerile prezidenţiale va avea toate şansele nu numai să intre în turul doi, dar şi să câştige, ea adăugând că dacă va exista înţelegere în alianţa cu ALDE pentru a avea un candidat comun, atunci aceste şanse vor creşte: „În general, electoratul nostru îşi susţine propriul candidat, este dovedit în ani acest lucru. Dacă există înţelegere în alianţă să iasă cu un singur candidat, şansele cresc. Dacă această înţelegere nu va exista, fiecare partid va avea propriul său candidat şi cred că PSD-ul, cu dimensiunea pe care o are în electorat, are toate şansele candidatul PSD-ului nu numai să intre în turul doi, dar chiar să câştige. Sau candidatul alianţei. (…) Momentan suntem înainte de o decizie, deci putem să vorbim doar despre scenarii posibile”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pe 27 decembrie că nu respinge din start varianta unei candidaturi a liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru alegerile prezidenţiale, important fiind ca viitorul preşedinte să fie un candidat comun al celor două partide care formează coaliţia de guvernământ.
„Intenţionez să ajungem într-un timp rezonabil – şi eu, şi domnul Tăriceanu şi cele două partide – la concluzia că trebuie să fie un candidat unic şi după momentul acela vom şi stabili cine are cele mai mari şanse. Nu resping nicio variantă, nu resping varianta nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva. Cine vom constata că are cele mai mari şanse, pentru că domnia lui Iohannis trebuie să înceteze. Încă cinci ani cu Iohannis înseamnă dezastru pentru România”, a spus Dragnea, la Antena 3.
Așadar prețul pentru care Ecaterina Andronescu s-a vândut lui Dragnea a fost funcția de ministru al Educației pe care Andronescu a mai ocupat-o de câteva ori și în care a pus umărul la demolarea învățământului românesc, fiind incapabilă să schimbe ceva în bine. Citește și Abramburica e senină: „Plagiatul este o problemă minoră a învățământului din România”
Ca asa-i in politica…
Dară tanti asta, cea prea-bramburită
Într-un nor de-obscurantism învălurită
O fi fost vreo ușă de biserică
De-i înfiptă-n tron de tagma luciferică?
…
Și-i ținută a moaște că poate să caște
Să plângă de parcă acușica ar naște
Când, prea bine știți ce cu ea vă paște!
Ca să vezi cât rahat poți să mai mănânci
În țara Limbricului-vodă, maroadă
Și dacă-i puseși învățământul pe brânci
Dovedindu-te că ești doar o neroadă!
https://oamenicasobolani.wordpress.com/
Asta e putreda pana la ultima celula.