Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că Olguţa Vasilescu demonstrează că nu ştie că finanţarea polilor de creştere pe fonduri europene a încetat din 2016, iar din 2017 sunt poli de dezvoltare, relatează Agerpres.
Aceasta a postat pe contul său de Facebook că „in ciclul financiar trecut, Craiova a fost pe locul 1, între polii de creștere din România, la absorbția de fonduri europene, deci peste Cluj Napoca, Timișoara, Iași etc. Așa ca mai ușor cu propaganda pe scări…”
„Probabil doamna Olguţa Vasilescu nu ştie că finanţarea polilor de creştere pe fonduri europene a încetat în 2016, când a fost anulat însuşi termenul de pol de creştere. De asemenea, nu ştie că toate proiectele nefinalizate până în martie 2016 trebuiau continuate pe bugetele proprii ale polilor de creştere, şi nu ştie faptul că toate municipiile reşedinţă de judeţ au devenit poli de dezvoltare. La ce măcel au făcut prin ministere, de nici acum nu sunt finalizate toate axele de dezvoltare ale României, pentru atragerea de fonduri europene, nu mă mai miră nimic. Dacă informaţiile i le dă Darius Vâlcov nu pot să le urez decât ‘spor la îngropat tablouri'”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, primarul Mihai Chirica.