În cursul zilei 25 ianuarie 2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, a participat la deschiderea oficială a anului judiciar al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), la care au fost prezenţi 330 de reprezentanţi ai lumii judiciare europene, precum şi ai autorităţilor locale şi naţionale.
Evenimentul a fost precedat de un seminar cu tema „Întărirea încrederii în justiţie”, la care au participat peste 260 de personalităţi marcante ale justiţiei europene. La această manifestare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost invitat în calitate de speaker, susţinând alocuţiunea cu tema „Încrederea în autorităţile judiciare în contextul judiciarizării vieţii publice”. Cu acest prilej, domnul Augustin Lazăr, analizând contextul european şi national al problematicii, a subliniat că strategia de consolidare a încrederii este construită prin dobândirea şi creşterea „legitimităţii funcţionale” a sistemului judiciar prin intermediul serviciilor judiciare de înaltă calitate.
De asemenea, în aceeaşi zi, procurorul general PÎCCJ, domnul Augustin Lazăr, a avut o întâlnire de lucru cu domnul Guido Raimondi, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care au participat doamna judecător Iulia Antoanella Motoc, judecător naţional din partea României la CEDO şi doamna procuror Nicoleta Ştefanov, din cadrul Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe. Cu acest prilej, preşedintele CEDO i-a mulţumit procurorului general al PÎCCJ pentru participarea şi prezentarea alocuţiunii la seminarul de deschidere a anului judiciar 2019, precum şi pentru contribuţia adusă pentru buna aplicare şi respectare în România a drepturilor prevăzute de CEDO. În acest context, au fost discutate aspecte referitoare la formarea profesională a procurorilor în materia respectării Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, fiind subliniat rolul Ministerului Public care are o responsabilitate directă şi de ansamblu în asigurarea unor anchete efective realizate în condiţiile respectării termenului rezonabil.