Home Opinii Neurotic search for job

Neurotic search for job

DISTRIBUIŢI

Am citit Karen Horney cand eram student, si de atunci teoria sa despre neurotic search for love imi revine obsesiv in fata ochilor. Si in descrierea sa originara, cand ii vad pe subiectii venerabilei Doamne cautand compulsiv “formula secreta” care sa-i faca pana la urma sa gaseasca ceea ce cauta, insa si in reflexiile ei surprinzator de fidele din alte compartimente ale existentei nefericitilor „pacienti”.

Nu stiu daca vreun om de stiinta a conceptualizat ceea ce in mod natural s-ar putea chema neurotic search for job. Dar daca nu, atunci a venit timpul. Mai ales ca sarcina sa ar fi extrem de simpla. E suficient sa inlocuiasca un singur cuvant in constructia lui Karen Horney, si noua teorie ar fi gata. Paralela pare sa fie perfecta.

Ca si „colegii” lor cautatori de dragoste, incredibil de multi cautatori de job sunt convinsi ca exista o tehnica anume prin care se poate ajunge la marele job. Si cautarea jobului e dublata, astfel, de cautarea celui care poate sa ii invete aceasta tehnica, aceasta formula secreta, ca sa nu-i spun magica de-a dreptul, sau sa le dea adresa site-ului in care este prezentata in detaliu.

Cinismul celor care ii imping si ii incurajeaza in aceasta cautare bezmetica si fara de sfarsit acolo unde nu au ce gasi e fara limite. Scriu carti idioate cu titluri bine alese, fac site-uri, bloguri, tin cursuri si fac consultanta individuala sau in grup, fac conferinte “internationale” la care aduc tot felul de lideri inspirationali de cine stie pe unde, care iti spun cateva platitudini contra celor cateva sute de Euro pe care ii platesti ca sa ii asculti, alaturi de altii cu gurile cascate. Si nu prea te intrebi, cum se face ca daca aceste mari secrete pot fi aflate atat de usor, de cate o mie de oameni simultan, totusi nu “transpira” deloc informatia dincolo de zidurile marii sali de conferinta. Unii traiesc chiar bine din anxietatea cautatorilor de joburi, si au tot interesul sa o intretina.

Vin si la mine ca sa-i invat cum sa gaseasca si sa ia marele job. Unii formuleaza clar, fara echivoc, de la inceput, la altii citesc asteptarea in privire: gurule, invata-ne cum sa aflam care sunt angajatorii bogati care cauta pe cineva exact ca mine? Cum sa fac sa citeasca CV-ul meu inaintea tuturor celorlalte? Cat si cui sa platesc ca sa ne spuna care sunt toate joburile disponibile in acest moment in Bucuresti, in Romania, in Europa si in Univers? Ce sa scriu in CV pentru ca toti cei care il citesc sa ma sune in urmatoarele cinci minute ca sa ma cheme la interviu? Si care sunt cuvintele sau fraza pe care trebuie sa le spun la interviu pentru ca toti sa vrea sa ma angajeze pe loc?

Cel mai stresant si trist moment este cand trebuie sa le spun ca nu exista astfel de formule secrete, tehnici sau trucuri. Ca managerii si angajatorii nu sunt chiar atat de prosti pe cat par, ca sa-i manipulezi tu in bloc cu ceva ce citesti in zece minute pe un site.

Dar ca – spun eu repede, ca sa nu-i apuce depresia -, in schimb exista sute si mii de tehnici si trucuri minuscule, care, puse cap la cap si folosite cu inteligenta, atunci cand si unde trebuie, si mai ales cu cine e cazul, fac cam tot atat cat marele, dar himericul „truc”.

Insa cei mai multi nu vor sa se ocupe cu asemenea maruntisuri. Fleacuri, cum le spun ei. E mai comod sa creada ca nu functioneaza, ca nu au efect, si se straduiesc sa se convinga singuri de asta. Dar eu stiu ca le e pur si simplu lene sa se ocupe de detaliile marunte, sa le tina minte pe toate, sa fie atenti in permanenta si sa le foloseasca in permanenta, pana le intra in reflex. Si se duc mai departe ca sa gaseasca marele truc, formula magica. Ei stiu ca exista, simt asta, au auzit despre ea. Si cei care au gasit joburile mari au folosit-o, fara indoiala, insa nu vor sa o divulge.

Si daca, prin cine stie ce noroc, intamplare sau conjunctura ajung sa gaseasca marele job, imi trimit un e-mail ca sa-mi arate cat de tare m-am inselat: „Ati vazut ca am gasit formula aceea secreta, pana la urma? Daca v-as fi crezut atunci cand am stat devorba, cine stie ce…”

Integral pe www.georgebutunoiu.ro

GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.