DISTRIBUIŢI
fișa postului

În data de 11 Decembrie 2018 am transmis ministerului Muncii solicitarea de a ne comunica lista funcțiilor pentru care se prevede nivelul de studii superioare, în vederea aplicării HG 937/2018 care diferențiază salariul minim în funcție de studii.
În primul răspuns, din 18.12.2018, MMJS mi-a comunicat că

În sectorul concurențial, grila de salarizare și celelalte drepturi salariale fac parte integrantă din contractul colectiv de muncă negociat la nivelul unității. De asemenea, trebuie respectate prevederile hotărârii de Guvern cu privire la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și ale Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, studiile necesare ocupării unui post se stabilesc de către angajator ținând cont de prevederile Clasificării ocupațiilor din România (COR), precum și de actele normative cu caracter special prin care se stabilesc nivele de studii minimale pentru ocuparea anumitor funcții. ”

Am revenit la minister solicitând lista ocupațiilor prevăzute în legislație cu studii superioare sau măcar lista cu „actele normative cu caracter special prin care se stabilesc nivele de studii minimale pentru ocuparea anumitor funcții.”

Pe 21 decembrie 2018, MMJS mi-a răspuns din nou fără a-mi oferi vreo listă care în mod evident nu există:
Pentru funcțiile din sistemul concurențial (societăți sau companii naționale, societăți comerciale, regii autonome, SRL etc.), salariile se stabilesc prin negociere în cadrul contractului colectiv sau/și individual de muncă, astfel că studiile necesare ocupării unui post se stabilesc de către angajator. În acest sens, se ține cont atât de prevederile Clasificării ocupațiilor din România (COR), informație pe care o găsiți pe site-ul MMJS, la adresa http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/munca/c-o-r/20-munca/c-o-r/46-cor-isco-%20%2008, cât și de actele normative cu caracter special prin care se stabilesc nivele de studii minimale pentru ocuparea anumitor funcții. De exemplu, în Legea-cadru nr.153/2017, anexa VII, Cap.II, lit.D – unități sportive se precizează că prin ordin al ministrului Tineretului și Sportului se stabilește nivelul studiilor și condițiile de ocupare a funcțiilor.

Bineînțeles că răspunsul nu m-a lămurit și am întrebat din nou: „Pentru a evita amenzile și dosarul penal, la ce instituție a statului se poate adresa un administrator de firmă privată pentru a afla pentru ce funcții pe care le ocupă angajații săi sunt prevăzute studii superioare, având în vedere că există în România peste 20.000 de acte normative în vigoare care ar trebui consultate.”

Ei iar mi-au răspuns cu generalități din câteva acte normative pentru ca pe 31 ianuarie 2019, MMJS să revină cu următoarea afirmație: „În completarea precizărilor noastre anterioare vă comunicăm că, potrivit pct. F – Atribuțiile postului din modelul-cadru al contractului individual de muncă, aprobat prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 64/2003, fișa postului constituie anexă a contractului individual de muncă. În fișa postului este obligatoriu ca angajatorul să  precizeze nivelul de studii, specialitatea sau meseria-calificarea necesare pentru ocuparea funcției respective.”

Le-am mulțumit din nou pentru răspuns dar cum în ordinul indicat nu apărea iar eu nu identificasem în legislație vreun act normativ care să cuprindă obligația angajatorului de a insera nivelul studiilor în fișa postului, le-am cerut să-mi indice numărul și anul acestuia.

Cum un astfel de act normativ nu există, ministerul justifică prin propria interpretare: „Înscrierea în fișa postului a nivelului de instruire corespunzător ocupației respective oferă transparență și claritate raportului angajat-angajator nelăsând loc echivocului, în sensul art. 8 din Codul Muncii, potrivit căruia relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe.” și recomandă să respectăm și un act abrogat în urma unui regulament UE care este obligatoriu: „Chiar dacă noua clasificare nu mai precizează nivelul de instruire necesar încadrării pentru unele ocupații, nu înseamnă că acesta nu mai trebuie respectat, determinarea sa făcându-se prin corelarea cu nivelul de instruire prevăzut de clasificarea ocupațiilor anterioară.”

Desigur că din acest moment niciun angajator nu mai poate fi amendat pentru că nu are specificat în fișa postului nivelul de studii necesar, interpretările MMJS neținând loc de lege iar actele abrogate își încetează aplicabilitatea.

Pentru cei interesați prezint integral răspunsul ministerului iar angajaților Biroului de Presă al MMJS condus de jurnalistul Cristi Vasilcoiu le mulțumesc pentru solicitudine.

Iată răspunsul MMJS:

„La revenirea dvs. din 01.02.2019, prin care ne solicitați actul normativ potrivit căruia „În fișa postului este obligatoriu ca angajatorul să precizeze nivelul de studii, specialitatea sau meseria-calificarea necesare pentru ocuparea funcției respective”, vă comunicăm:
În cazul funcționarilor publici, în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici sunt prevăzute conditiile specifice pentru ocuparea postului, precum și modelul–tip al fișei de post și modalitățile de completare a acesteia.
În ceea ce privește personalul din sectorul privat, această obligație rezultă din analiza și interpretarea în sistem a mai multor texte de lege.
Astfel, conform art. 17 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoana selectată în vederea angajării sau, după caz, salariatul, trebuie informat, între altele, cu privire la funcţia/ocupaţia pe care urmează să o exercite conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, (care pot fi statute profesionale ori de personal sau reglementări speciale care prevăd condiții specifice privind nivelul de pregătire) cu specificarea atribuţiilor postului (în fişa postului), aspect care trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă. În consecință, pentru a putea îndeplini anumite atribuții, trebuie avut un anumit nivel de pregătire/calificare/studii iar acesta trebuie adus la cunoștința persoanei selectate în vederea angajării și specificat în fișa postului.
Ca exemplu de act normativ care prevede obligativitatea precizării nivelului de pregătire/calificare/studii cerut, cităm HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, modificată și completată, care prevede la art. 2 din anexă că ”La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi condiţiile specifice stabilite prin fişa postului pentru ocuparea respectivei funcţii contractuale” iar art. 3 lit. f) din anexă dispune că o persoană poate candida pe un post în condițiile acestei hotărâri de guvern dacă ”îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs”.
Așa cum am prezcizat anterior, art. 17 alin. (3) lit. d) din Codul Muncii, prevede că funcţia/ocupaţia pe care urmează să o exercite salariatul trebuie să fie exprimată conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România.
Clasificarea ocupaţiilor din România este adoptată prin hotărâre de Guvern, în concordanță cu Standardul Internațional de Clasificare a Ocupațiilor (ISCO) și este pusă în aplicare prin ordin comun emis de Ministerul Muncii și Institutul National de Statistică.
În prezent este în vigoare HG nr. 1352/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Începând cu 1 Ianuarie 2012, Ordinul nr. 1.832/856/2011 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Institutul Național de Statistică, cu modificările și completările ulterioare a transpus, în concordanță cu Regulamentul Comisiei Europene 1022/29.10.2009 cu privire la Clasificarea Internaţională Standard a Ocupaţiilor – ISCO 08, ocupațiile din vechea versiune a structurii COR (conform ISCO 88) în noua versiune (conform ISCO 08).
Vechea versiune, conform Ordinului Ministrului Muncii nr. 138/1995 privind aprobarea Clasificării ocupațiilor din România (C.O.R.), prevedea inclusiv nivelul de instruire cerut pentru fiecare ocupație.
Chiar dacă noua clasificare nu mai precizează nivelul de instruire necesar încadrării pentru unele ocupații, nu înseamnă că acesta nu mai trebuie respectat, determinarea sa făcându-se prin corelarea cu nivelul de instruire prevăzut de clasificarea ocupațiilor anterioară.
În ceea ce privește determinarea funcțiilor pentru a căror exercitare nivelul de instruire cerut este ”studii superioare”, utilă este și HG nr. 158/2018 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2018-2019.
Înscrierea în fișa postului a nivelului de instruire corespunzător ocupației respective oferă transparență și claritate raportului angajat-angajator, nelăsând loc echivocului, în sensul art. 8 din Codul Muncii, potrivit căruia relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe.”

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.