Condamnată doar la patru ani cu executare după ce a produs un prejudiciu de peste 5 milioane de Euro, Andreea Cosma prinde un loc eligibil pe lista PSD la europarlamentare. Decizia de condamnare nu este definitivă și PSD se luptă să anuleze toate deciziile date de completurile de 3 judecători cum este și cazul ei. Deja Andreea Cosma pare că vrea să urmeze rețeta lui Sebastian Ghiță: fuge de justiție în Serbia. Andreea Cosma și-a deschis, conform declarațiilor de avere depuse în luna iunie 2018, un cont la Banca Comercială din Belgrad unde, în 13.06.2018 declară că are depuși 90.000 de Euro iar în rectificativa depusă două săptămâni mai târziu declară că are 9.000 de Euro. Este adevărat că suma nu e mare dar deputata PSD are de primit două împrumuturi de la două persoane fizice în valoare totală de 256.000 de Euro, bani pe care, oficial îi poate încasa și în acest cont din țara vecină. De ce ar alege un cetățean european fără afaceri în Serbia să-și deschidă un cont la Komercijalna Banka Belgrad când conform Directivei 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor, țările Uniunii Europene garantează depozitele populației? Evident că pentru a-și deschide contul Andreea s-a deplasat la Belgrad la fel ca și fratele său care după cum arată stenogramele publicate de Curentul s-a întâlnit cu Ghiță și Dan Voiculescu în Serbia, înregistrările depuse de „Micul turnător” la parchet fiind montate la A3 și RTV.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
va dati seama matrafuca asta pe holurile consiliului european cu popoul la vedere in rochia aia cu decupaj la cur sau in pantaloni mulati cu lamaia crapata ,ce cinste ar fi pt. PSD
am crezut ca este din filmul Frankestein.
Ea in rolul feminin: Frankestein
Arata horror.
Si mai horror dupa ce deschide gura.
Asta mai lipsea : sa ne reprezinte si la Bruxelles.
Suntem de rasul curcilor cu asemenea specimene.
Este foarte simplu.Nu trebuiesc votati cei de pe lista psd.ului.Este o rusine pentru ROMANIA.Grafini , Norica , Ghita , femeia asta acum…Nu ne reprezinta ca popor.Unde sunt intelectualii!
SALVATI MANDRIA TARII ! NU TRIMITI MIZERIILE LA EUROPARLAMENTALE.
psd a trimis-o la UE sa-i umanizeze si pe cei de acolo, probabil va incepe cu cei mai rai, cu „Frant” , ii pune veorice -vaselica „o pila ” ea se intalneste mereu cu el si i-o prezinta pe „umanizatoarea psd-ista ” – fala si simbolul psd-ului !!!