Tandemul franco-german este in pana – comenteaza, mai degraba laconic, presa vesteuropeana. Dar o pana care poate fi fatala constructiei europene – avertizeaza mult mai putin comentatori. Intre Paris si Berlin criza de incredere aparuta prin reunificarea Germaniei (iar dupa unii) si extinderea spre Est a UE a sapat incontinuu, in deceniile ce au urmat, la temelia institutiilor si solidaritatii europene. Astazi, prin schimbul de replici scrise intre presedintele francez si liderul UCD – si probabil cancelar – german, conturul discrepantelor dintre cei doi protagonisti ai Europei Unite se prefigureaza tot mai distinct. Din pacate insa intr-un moment cum nu se poate mai inoportun, caci astazi tandemul franco-german din UE ar trebui sa fie mai puternic si mai functional ca oricand, din cel putin doua motive: in urma cu o luna si jumatate era semnat intr-un cadru solemn noul Tratat fundamental intre Paris si Berlin, iar peste doua luni Europa va trai cel mai pasionante alegeri parlamentare din istoria sa. Altfel spus, premise favorabile si perspective mobilizatoare. So totusi, binomul frnco-german este practic blocat iar Europa Unita “acefala, lipsita de leadership” (ziarul austriac “Die Presse”).
Politicile europene ale celor doi mari din UE devin tot mai clar divergente. Parisul, radical, vrea “renastere europeana”, noi institutii comunitare, “mai multa Europa” si una mai federalizata si mai cazona (cu un “NATO european”)etc. Berlinul, conservator, pledeaza pentru intarirea institutiilor existente, pune accent pe economic si nu pe politic, pe statele-natiuni componente si nu pe birocratia de la Bruxelles etc. Intre cele doua capitale se adanceste o prapastie, constata Ludovic Delory, redactor sef al publicatiei “Contrepoints”. “Alegatorii vor avea de optat intre doua viziuni divergente – sustine el – cea a unei tari centralizate, prada violentelor si contestarilor care dureaza de mai multe luni si cea a unei tari mai deschisa, animata de o dorinta inalienabila de suveranitate intr-o Europa mereu mai tentaculara si contestata de popoarele ei”.De fapt, apreciaza intr-o abordare mai larga politologul francez Dominique Moisi, Berlinul si Parisul vad, fiecare, in Europa altceva: “Franta sufera ca nu mai e o mare natiune, Germania are inca teama sa redevina o natiune prea mare”.
Scanteilor care au strafulgerat cerul european din ciocnirea ideilor din mesajele celor doi lideri ai “motorului “ franco-german le-a urmat, dupa un prim val de reactii de presa, o tacere oficiala stanjenitoare. Imparatul european e gol, dar si politicienii, si politologii occidentali se feresc sa o spuna cu voce tare. Caci, asa cum remarca totusi cativa comentatori, un “inlocuitor la comanda” pentru locomotiva franco-germana inca nu a fost imaginat. In schimb, exista divergente profunde de perceptie, abordari divergente in strategii, propuneri fanteziste sau inacceptabile – cum rezuma situatia de fapt Detlef Puhl, fost consilier al NATO, – care confirma ca “exista motive de neliniste pentru viitorul UE si al faimosului motor franco-german, care e in pana”. Iar tandemul Berlin-Paris este in ultima instanta garantul Europei integrate in actuala sa forma.
