De dimineață, o știre AGERPRES zguduia sistemul sanitar: „Ministrul Sănătăţii a adeclarat la un forum că va propune retragerea acreditării spitalelor judeţene de urgenţă din Târgu Jiu şi Ploieşti”. Opt ore mai târziu, printr-un comunicat, ministerul Sănătății a transmis un comunicat prin care anunță că Pintea a acordat o lună spitalelor controlate pentru a remedia deficiențele:
„Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii a deschis cea de- a IV-a ediţie a Forumului Profit Health, cu tema „Gravele probleme din Sănătate. Cât de bolnav este sistemul?”
Ministrul Sănătăţii a vorbit despre situaţia sistemului sanitar românesc şi despre nevoia de a schimba mentalitatea în acest sistem.
„Avem nevoie să fim doctori pentru Sănătate. Sistemul sanitar suntem noi toţi – autorităţi, pacienţi, doctori, aparţinători. Noi trebuie să ne schimbăm şi să dăm o şansă sistemului. Trebuie să dezbrăcăm haina politică şi să facem un sistem pentru pacienţi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii în deschiderea forumului.
Ministrul Pintea a mai adăugat că ultimele verificări pe care le-a făcut în unităţile sanitare din ţară şi Bucureşti nu sunt exerciţii de imagine, iar controalele vor contiuna.
„Cea mai gravă problemă constatată în aceste zile este necunoaşterea legislaţiei, a regulilor, a protocoalelor şi procedurilor. Sistemul nu este ceva abstract la care ne uităm şi spunem că nu merge. Sistemul suntem noi. Voi continua controalele inopinate şi în alte spitale din zonle unde am semnale negative”, a mai spus Pintea.
Ministrul Sănătăţii se va întoarce după o lună în unităţile sanitare controlate, timp în care managementul acestor untăţi are timp să remedieze neconformităţile constatate.
După perioada pe care spitalele verificate o au pentru remedierea deficienţelor, Ministerul Sănătăţii va solicita AutorităţiiNaţională pentru Management al Calităţii în Sănătate să reevalueze indicatorii constataţi neconformi care se referă în mare parte la la ciclul unu de acreditare şi care evaluează calitatea îngrijirilor în unităţile respective.” anunță Pintea pe seară.
Vă cam imaginați ce i-or fi auzit urechile de la conducerea PSD după ce în pre-campanie electorală a anunțat că va închide spitale județene?