Somație din Parlament pentru Guvern: „Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care se laudă, nejustificat, în această campanie electorală prin piețe publice că actualul Guvern atrage fonduri europene, uită să spună românilor că banii alocați României de Uniunea Europeană, practic, sunt blocați și din cauza eliminării standardelor de cost pentru lucrările publice.
Anul trecut, pe șest, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență cu nr. 85, despre care se vorbește prea puțin în spațiul public, prin care au fost eliminate toate măsurile implementării standardelor de cost în domeniul investițiilor statului. Aceste standarde ne-au fost cerute, după aderare, de Uniunea Europeană pentru ca statul român să poată folosi bani europeni. Solicitarea reprezentanților Uniunii a venit tocmai pentru a elimina riscurile supraestimării costurilor și pentru a evita “sifonarea” fondurilor.
În calitate de senator PNL cer ministrului Fondurilor Europene să-i solicite premierului Viorica Dăncilă reintroducerea plafoanelor de cost. Această măsură este necesară pentru a evita dezangajarea fondurilor europene.
De asemenea, îi cer lui Liviu Dragnea, pentru că tot se laudă că ține la dezvoltarea infrastructurii românești, să ia măsuri imediate dacă cele două doamne aflate la vârful Guvernului nu înțeleg să apere interesele economice ale României!” se arată într-un comunicat al senatorului PNL, Iancu Caracota.