Home Actualitate În așteptarea sentinței, Dragnea o lingușește public pe Dăncilă prin Codrin Ștefănescu,...

În așteptarea sentinței, Dragnea o lingușește public pe Dăncilă prin Codrin Ștefănescu, în speranța unei OUG

DISTRIBUIŢI

Dacă modificările aduse de PSD la Codul Penal ar fi fost în vigoare, faptele lui Liviu Dragnea din dosarul în care acesta așteaptă sentința pe 27 mai ar fi fost deja prescrise. Desigur că dacă instanța ar mai amâna o dată decizia, Dăncilă ar putea da OUG pe modificările la Codurile penale pe care Iohannis nu le-a promulgat și Dragnea ar scăpa „nevătămat”.
Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a declarat miercuri, într-o intervenție telefonică la B1 Tv, că Liviu Dragnea nu s-a referit la Viorica Dăncilă atunci când acesta i-a transmis acesteia că nu trebuie să uite de ce a fost pusă în fruntea Executivului.

Întrebat ce a vrut să spună de fapt liderul PSD prin această afirmație, Codrin Ștefănescu a răspuns: „Nu s-a referit la Viorica Dăncilă, ci la întregul Guvern. Noi le aducem aminte tot timpul colegilor noștri că sunt numiți politic de către o coaliție care a câștigat alegerile, pe baza unui program de guvernare care trebuie bifat punct cu punct. De foarte multe ori le-am atras atenția colegilor din Guvern – de aia am făcut și multe remanieri – că mai puțin sunt importante vizitele în străinătate și mesele rotunde cu omologii din Europa și foarte important este programul de guvernare și binele românilor de aici. (…) De aceea, foarte mulți dintre miniștri au fost tot timpul puși să muncească și mai mult și să dovedească competențe”.

Într-un interviu pentru Adevărul Live, Liviu Dragnea spune că va analiza situaţia Vioricăi Dăncilă în ce priveşte relaţia ei cu partidul, după alegeri.

„Analizăm după alegeri, dar nu numai pentru dumneaei, e un sfat al meu pentru orice care ajunge întâmplător şi temporar într-un guvern. Să nu uite pentru ce a fost pus acolo, a fost pus acolo să implementeze un program de guvernare susţinut covârşitor de către români. Dacă fiecare membru al guvernului ţine minte acolo şi nu consideră că ajungând într-un post de ministru a doua zi i-a crescut şi capul, atunci o să fie un ministru bun şi eficient”, a răspuns Dragnea, pe un ton foarte dur, întrebat care sunt relaţiile PSD cu premierul, în condiţiile în care partidul deja şi-a dărâmat două guverne în ultimii doi ani.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.