Home Actualitate Comisia juridică a Senatului a votat pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu...

Comisia juridică a Senatului a votat pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

DISTRIBUIŢI

Comisia juridică a Senatului a aprobat miercuri ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care DNA îl acuză de luare de mită pe vremea când era prim-ministru.

Decizia a fost luată după amânări de peste 6 luni și a fost anunțată de președintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc. La ședința comisiei au fost prezenți doi senatori PNL, un senator USR, doi senatori PSD și un senator UDMR, 3 voturi au fost ”pentru”, 2 abțineri și 1 vot ”împotrivă”

DNA îl acuză pe Tăriceanu că, în mod indirect, în perioada 2007-2008, a primit o mită în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții companiei austriece Fujitsu-Siemens, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul lui Tăriceanu, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore, pentru servicii prestate în campania electorală.

Imunitatea va fi efectiv ridicată după votul din plenul Senatului.

citește și Ca să demonstreze că nu a luat mita, Tăriceanu trebuie doar să ne arate plata lui către israelieni, alta decât cea făcută de Fujitsu. Dar nu are ce arăta!

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.