Președintele SNPPC, Dumitru Coarnă, a comentat informațiile privind agresarea lui Liviu Dragnea în Penitenciarul Rahova.Fostul lider PSD ar fi fost agresat și scuipat de mai mulți deținuți, fiind nevoie de intervenția gardienilor.
„În opinia mea, importantă este protejarea oricărui deținut, Liviu Dragnea nu e nici mai mare, nici mai mic decât alți deținuți. Avem o lege care prevede protejarea acestor deținuți, prin HG și din punctul meu de vedere Liviu Dragnea se încadrează în acestă lege, făcând parte dintr-o categorie vulnerabilă.
Este adevărat că a fost acolo un pic huduit, fluierat, nu că nu merita”, a declarat Coarnă la RTV.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, însă a precizat că nu a existat niciun incident de acest tip.
„Nu a existat niciun incident de acest tip, nici alte probleme”, a comunicat Gabriela Livadariu.
Pentru cine publicati Jail News ?
Nu simtim DELOC nevoia, sa aflam ce fac puscariasii.
Sai ispaseasca sentinta si sa dea acatiste, ca nu s-au nascut
200 de ani mai devreme.
Publicăm pentru ca cei care vor să fure de la stat să se gândească înainte de a o face
Incet, incet incepe si continua marea operatiune de salvare a micului mustacios!!!!
Pe langa ce ne-a facut el noua, asta nu-i nimic, egal cu zero….sau ie o alta jmecherie?
Cum adica agresat? a fost gazat? a fost batut? are oase rupte? mai lasati-o balta cu mila, ca nu ie cazu.
Vai, vai, ce îngrijorat sunt că un infractor este huiduit și fluierat până și de colegii de breaslă. Înțeleg că nici aceștia nu mai suportă minciunile și mânăriile partidului STAT
L-a agresat dentistul „facultatii” care i-a facut o propunere rusinoasa: tratarea cariilor.