Fostul trezorier al PSD, deputatul Mircea Drăghici, a fost astăzi trimis în judecată pentru infracțiunile de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate și delapidare (2 fapte). Președintele PSD Viorica Dăncilă evită însă să semneze constituirea în parte civilă, ceea ce ar permite recuperarea prejudiciului.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil în cartierul Pipera, orașul Voluntari, județ Ilfov.
Cu acești bani, inculpatul a acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.
În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, inculpatul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.
În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar și un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid).
Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 – 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.
În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului.
Într-un alt context, în aceeași calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului.
Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018.
Formațiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să își exprime poziția procesuală, cu privire la constituirea de parte civilă, până la începerea cercetării judecătorești în cauză.
taie orlando de la studenti.
dar angajeaza la guvern progeniturile nomenklaturii
NU MAI ESTE MOTORINA la APELE ROMANE!!!!!!!S-au taiat din lucrarile de intretinere, exploatare NU MAI ESTE MOTORINA!! dar oamenii lui „soseta” se plimba de la Bacau la Piatra Neamt de 1 an cu 3 masini de teren zilnic iar Vineri, Sambata si Duminica plimbari la Piatra Neamt!!!dusterul cu numarul BC 07 ZCF negru neinscriptionat si fara GPS pe el este luat de parvenitul VLAD MARCOCI la ANAR !! deh la pus „soseta” director de investitii la ANAR!!!iar Vineri pana Luni merge la Piatra Neamt ca taxi!!!
de ce nu faci plangere la dna (merge si anonima) pentru prejudicii aduse institutiei unde lucreaza smekerii care fura motorina???
zeci de milioane de euro anual de la contribuabili la dispozitia jmecherilor de partid.
realizati ce jaf e asta ?
Cate servere pentru sistemul informatic de sanatate se pot cumpara cu zecile de milioane luate de la contribuabili pentru a intra in buzunarele gastilor partidului (vile, limuzine, conturi in strainatate, proprietati in strainatate si in tara) ?
bre Dancila vEORICO,,,
cum de nu o sustii pe KOVESI pentru Procuror general european care nu are dosar de urmarire penala dar il sustii pe Ciurchea Vasile la conducerea cnas care are dosar la DNA?”
poate se uita si altii din guvernu psd ist si ne raspund….
Nu stie sa ceteasca danciloaie ca a fost mai tot timpul repetenta, io stiu un lucru si anume repetitiils se fac cu scopul de a invata mai bine, orica repeti iese mai bine mai perfect.. la ia nu se aplica regula asta, fatuca asta parca ie facuta pe de-a-ndoaselea.
Daca ia ie sefu ceilalti nu au cum sa fie mai breji.
Dna Dancila, in nesimtirea caracteristica, tolereaza si a tolerat, un Valcov, un sef Dragnea, altii multi pe langa ea, cu dosare in cercetare, sau chiar definitive, dar pe Kovesi nu o sustine ca, vezi Doamne, nu are clarificate acele acuzatii, chiar de ei inventate… Deci, umbla marea doamna a tarii cu unitati de masura diferite….
Ce sa-i faci daca „NU STIE”