Startul Turului ciclist al României 2019 se va da pe 11 septembrie, la Cluj, iar președintele Federației Române de Ciclism este convins că ediția din acest an va fi cea mai reușită de până acum.
“Mica Buclă” este inclusă în calendarul competițional al Uniunii Cicliste Internaționale, care anul acesta a promovat competiția la categoria 2.1. Turul României se desfășoară în perioada 11-15 septembrie şi acoperă 688 de kilometri, între Cluj-Napoca şi Bucureşti.
“Are un mesaj foarte important acest tur. În primul rând, este emblema ciclismului românesc. Vrem să promovăm ciclismul în toată țara, vrem să atragem cât mai mulți copii în acest sport. Dorim să arătam lumii întregi cât de frumoasă este această țară. Pe lângă această competiție, vor fi foarte multe evenimente conexe, începând din Cluj. O să fie un bikefest, cu competiții de copii, cu demonstrații de trial, food-court, o să fie o adevarată nebunie a ciclismului” – Edurd Novak, președinte FR Ciclism.
Și-au anunțat participarea echipe din Statele Unite ale Americii
140 de sportivi vor lua startul în Mica Buclă. La ediţia din 2019 a Turului României vor fi prezente 19 echipe, dintre care 7 naţionale şi 12 continentale: Team Novak, Echipa Naţională a României, Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), Vivo Massi (Paraguay), Echipa Naţională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Elkov Author (Cehia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Naţională a Rusiei, Echipa Naţională din Belarus, Echipa Naţională a Estoniei, Pannon Cycling Team (Ungaria), Echipa Naţională a Republicii Moldova şi Echipa Naţională a Poloniei.
“Cele mai importante sunt țările din jurul României, unde concurăm și noi, dar avem echipe și din America și din întreaga Europă. Va fi o competiție foarte echilibrată, cred că zilnic se va schimba liderul clasamentului general” – Eduard Novak, președinte FR Ciclism.
Serghei Țvetcov și Eduard Grosu, colegi în echipa națională a României
Echipa națională a României va da piept cu unele dintre cele mai puternice echipe cicliste din lume. Printre favoriții de anul acesta se numără și Serghei Țvetcov, nimeni altul decât câștigătorul ediției din 2018. Din echipa României face parte și Eduard Grosu, care revine în Tur după o pauză de șase ani. În 2013, el a fost primul ciclist român care a câștigat o etapă în “Mica Buclă”.
“Anul acesta, Serghei Țvetcov revine în aceeași echipă cu Edy Grosu, se vor ajuta reciproc. Serghei îl va ajuta pe Edy pentru sprinturi, Edy pe Seghei în cățărări. Desigur, ceilalți băieți o să-și dea sufletul pentru acești campioni, ca să facă rezultate cât mai bune” – Eduard Novak, președinte FR Ciclism.
Programul competițional al Turului României 2019
Etapa 1 (11 septembrie) va avea 168 km și se va disputa pe traseul Cluj-Napoca– Sighișoara: Cluj-Napoca – DN1C- Vălcele-Apahida – Sighișoara. Startul fetiv se va da la ora 10:45, în Parcarea Cluj-Arena.
Etapa 2 (12 septembrie) va avea 176,3 km și se va disputa pe traseul Brașov – DN 11 – Focșani. Startul se va da la ora 10:45, la Auchan Coresi Shopping Resort din Brașov.
Etapa 3 (13 septembrie) va avea 121,6 km și se va disputa pe traseul Buzău – E 85 – Târgoviște. Startul se va da la ora 12:45, în Piața Daciei din Buzău.
Etapa 4 (14 septembrie) va avea 126 km și se va disputa pe traseul Ploiești – RAR Prahova – DN 72/DJ156 – Piatra Arsă. Startul se va da la ora11:50, la Auchan Ploiești.
Etapa 5 (14 septembrie) va avea 100,3 km și se va disputa în București, pe traseul Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere (18 ture). Startul festiv se va da la ora 12:00, în Piața Victoriei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane