În urma mai multor sesizări primite, inclusiv de la reprezentați ai Uniunii Naționale a Sindicatelor Asistenților Medicali din Serviciile de Ambulanță, atrag atenția că activitatea personalului de pe ambulanțe este serios afectată, iar siguranța, pusă în pericol, în special de pacienții violenți. În absența unor reglementări clare, s-a ajuns în situația în care, în tot mai multe localități din țară, polițiștii refuză să însoțească echipajele de pe ambulanțe, chiar și atunci când aceștia transportă bolnavi psihic sau persoane care prezintă vădite tendințe de violență sau potențial violente.
Potrivit Legii 487/2002, a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, transportul unui bolnav psihic, agresiv sau potențial agresiv, către spital sau de la un spital la altul, se realizează prin intermediul serviciului de ambulanță, iar în cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos, transportul se realizează cu ajutorul poliției, jandarmeriei, pompierilor. Numai că echipajele de poliție invocă proceduri operaționale interne, refuză să se urce în ambulanță și preferă să o escorteze cu mașina din dotare, fără a avea nicio secundă control pe ceea ce se întâmplă în interior cu pacientul, cu personalul medical, cu șoferul și chiar cu aparatura.
Este o situație anormală: viața pacientului, care poate oricând să deschidă ușa mașinii, dar și viața șoferului, a asistentului și medicului de pe ambulanță sunt puse în pericol. În plus, echipamentele din dotarea unei mașini de salvare pot fi avariate. Situația este cu atât mai absurdă cu cât, atunci când este nevoie, polițiștii sunt cei care imobilizează un bolnav agresiv și, potrivit regulamentelor Ministerului Afacerilor Interne, tot lor le revine și sarcina de a-l supraveghea, pe toată perioada imobilizării, prin urmare, și în timpul transportului către spital. Potrivit aceleiași legi, un medic sau un asistent medical nu poate decide internarea unui pacient, fără ca acesta să-și dea consimțământul, în timp ce un polițist, după ce constată că bolnavul reprezintă un pericol iminent pentru cei din jur, poate întocmi un raport în baza căruia propune internarea acestuia.
Am semnalat această problemă în plenul Parlamentului și am adresat întrebări ministrului Afacerilor Interne, Mihai Fifor, și șefului Departamentului Pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, cărora le-am solicitat să-mi transmită dacă există un protocol încheiat între aceste instituții, prin care să se stabilească reguli clare privind intervenția poliției, pompierilor, jandarmilor, alături de personalul de pe o ambulanță, în cazul unor pacienți agresivi și, dacă nu, când vor fi acestea elaborate.
Antoneta Ioniță
Deputat PNL
Membru în Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților
Casmb are un nou Presedinte – Oana COSTAN