Sa-mi tin promisiunea sau sa nu o tin, daca tot moare in curand?

Astazi am primit unul dintre cele mai tulburatoare si mai triste telefoane din viata mea. Am un prieten bun, un medic tanar care a facut un doctorat stralucit intr-o mare tara, imediat dupa facultate, si a ramas acolo. Si-a adus-o alaturi pe mama lui chiar de la primul job pe care l-a avut. Tot doctorita si ea. O cunosc bine. Si apoi si pe bunica lui, acum cativa ani. Nu mai are pe altcineva in familie, sunt sigur ca i-ar fi adus si pe ceilalti, daca ar fi fost cazul. Bunica lui are bine peste nouazeci de ani. A fost muziciana, o cunoscuta profesoara la Conservator si o pianista la fel de buna.

Pe bunica lui nu am intalnit-o vreodata, insa am vorbit de multe ori la telefon cu dansa. A auzit de mine in discutiile din casa, a auzit ca facem si diverse concerte, s-a uitat pe Internet sa vada ce. Mi-a scris, apoi m-a sunat de cateva ori. Ma ruga sa-i povestesc ce facem, ce se mai intalmpla in tara cu unul si cu altul, tot felul. De fiecare data cand inchideam ma gandeam ca, cine stie, poate acela e ultimul apel.

N-am mai vorbit de mai bine de un an. M-a sunat astazi si a spus ca vrea sa ma roage ceva anume, ca nu are pe altcineva cu care sa vorbeasca despre asta. Simte ca va muri foarte curand si vrea sa se intoarca in Romania, acasa la ea, sa lase lucrurile in ordine, sa vorbeasca cu preotul ei, sa isi pregateasca cavoul familiei si apoi sa plece in buna randuiala. Insa fiica ei si nepotul nu o lasa sa mai vina in tara. Pentru ca nu mai are pe nimeni, nu are cine sa o consulte, si nu se compara cu grija pe care o pot avea ei de dansa acolo, in tara aceea mare si faimoasa. Mi-a spus ca nu are nevoie de nimeni, ca-si poarta si singura de grija, dar stiti cum sunt copiii si nepotii…

Si i-a venit Doamnei in minte o stratagema ca sa-l faca pe nepot sa o aduca in Romania. Mi-a spus ca e copilareasca ideea, fara indoiala, insa alta mai buna nu i-a venit, desi se gandeste zi si noapte la asta. Prietenul meu, nepotul ei, adica, nu s-a mai intors in tara de cand a plecat la doctorat, si o astfel de vizita, oricat de scurta, nu a aparut vreodata in discutii. Mai tine legatura cu fosti colegi, cu cativa doctori si profesori, insa doar de la distanta. Unui profesor, in mod special, ii poarta un mare respect. Il cunosc si eu bine, si Doamna stie ca-l stiu. M-a rugat sa vorbesc cu Profesorul si sa-l conving sa-l invite pe nepotul ei in Romania la o conferinta, la un eveniment academic sau la cine stie ce ce ar putea sa-l momeasca. Atunci Doamna l-ar ruga foarte insistent sa o ia cu el in Romania, si poate asa ar accepta.

Am intrebat-o daca nu vrea sa vorbesc eu cu prietenul meu despre aceasta ultima dorinta a ei, poate as fi mai convingator si l-as indupleca. M-a rugat sa nu o fac si sa nu-i spun nimic despre discutiile noastre de la telefon. Nici macar ca ma suna. M-a pus chiar sa promit. Asta ar putea sa-l faca sa se simta vinovat, sau sa fie o apasare in plus pe inima lui, sau alte griji pe care nu vrea sa i le faca, fata de cele pe care le are deja.

Nu stiu ce sa fac. Sa vorbesc deschis cu prietenul meu despre asta, chiar daca am promis sa nu o fac? Cui fac rau si cui fac bine, intr-un caz si in celalalt? In fond, ce e rau si ce e bine in acest caz? Sau macar unde e mai puin raul? Sa-ti incalci o promisiune daca crezi ca asta face un mic bine cuiva? Sa ii faci un bine impotriva vointei lui?

Ce ati face in locul meu? Votați pe www.georgebutunoiu.ro

GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România