Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Serbia, Kosovo că, în conformitate cu măsurătorile efectuate recent pe plan local, nivelul de poluare atmosferică în Priștina depășește semnificativ limitele admise, existând un risc pentru sănătatea umană.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Biroului de Legătură al României la Priștina: +383(0)38604272, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Priștina: +383(0)49415780.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://belgrad.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.